Actualitate
Retrospectiva rutieră 2025: 146 de kilometri noi de autostradă, inclusiv drumul expres de la Tureni. Plus 255 km de drumuri de mare viteză în 2026.
Rețeaua de drumuri de mare viteză a înregistrat în 2025 un plus de peste 140 km noi de autostradă, inclusiv primul tronson A3 - DN1 (5 km), în zona Tureni, din drumul expres Turda - Dej (DEx4), care va lega Autostrada A3 de Dej.
în imagine: DEx4 Tureni, deschis circulației în iulie 2025|Foto: Ana GREAVU - monitorulcj.ro
Rețeaua de drumuri de mare viteză a României s-a „îmbogățit'” în anul 2025 cu 146 de kilometri noi de autostradă și drum expres, iar în 2026 este programată deschiderea a 255 de kilometri.
CITEȘTE ȘI:
Primul șofer care a circulat pe drumul expres de la Tureni: „Este cea mai frumoasă investiție din Ardeal. Aștept acest drum de 35 de ani!” VIDEO
Din septembrie 2021 și până în prezent, proiectele de autostrăzi și drumuri expres au însumat 90 de miliarde de lei, fără TVA, notează Agerpres.ro
Retrospectiva rutieră 2025: 146 de kilometri noi de autostradă, inclusiv drumul expres de la Tureni
Unele secțiuni de autostradă au fost inaugurate „pe ultima sută de metri” din an.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avea în lucru la începutul anului 2025 un număr de 654 de kilometri (cu contracte semnate, unele fiind doar în faza de proiectare). În prezent, în lucru au rămas 508 kilometri de autostradă și drumuri expres.
Astfel, înainte de Ajunul Crăciunului, s-au dat în folosință aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) între Focșani și Adjud. Odată cu deschiderea acestui nou sector, anul 2025 se încheie cu 195 de km puși în circulație pe Autostrada Moldovei (din cei 319 km ai A7), între Ploiești și Pașcani. În prezent, se poate circula în continuu pe autostradă aproximativ 250 kilometri, direct de la București până la Adjud.
DEx4 Tureni, conexiune directă DN1-A3
CITEȘTE ȘI:
Drumul expres de la Tureni, proiect de importanță majoră pentru Cluj: fără trafic de tranzit și timpi crescuți de deplasare
Drumul expres realizat de Dimex și CON-A a contribuit semnificativ la eficientizarea traficului din regiune, iar în urma deschiderii acestui tronson esențial pentru Cluj, traficul greu de tranzit din municipiul Cluj-Napoca a fost eliminat.
De asemenea, anul acesta s-au mai dat în trafic:
*A0 - Sector Sud - lotul 3 Bragadiru - Joița (17,965 km),
*A1 Sibiu - Pitești - Secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești (14,57 km),
*A7 - Autostrada Ploiești - Buzău - lotul 2 Mizil - Pietroasele (28,35 km) și lotul 3 Pietroasele - Municipiul Buzău (13,9 km),
*Autostrada Buzău - Focșani - tronsonul 1 Buzău - Vadu Pașii (3,4 km),
*tronsonul 4 Colonești - Oarja - Pitești (12,64 km), parte din Drumul Expres Craiova - Pitești (DEx12).
CNAIR a scos la licitație 318 kilometri, însă câștigători au fost desemnați pentru 152 km. În continuare, sunt în curs licitații pentru peste 165 km:
*autostrada Craiova Filiași (loturile 2, 3 și 4 - 59 km),
*Drum Expres Filiași - Târgu Jiu (două loturi - 40,75 km),
*Timișoara - Moravița (lotul 1 - 35,6 km)
*Alternativa Techirghiol (30,5 km).
Plus 255 km de drumuri de mare viteză în 2026: noi segmente deschise pe A3
Anul viitor vor fi dați în trafic 255 de kilometric, după cum urmează:
*pe A0 - Sector Nord: lotul 1 Joița - Corbeanca (17,5 km), lotul 3 Afumați - Pantelimon (6,60 km) și lotul 4 Pantelimon - Glina (4,47 km)
*pe Autostrada Sibiu - Pitești: Secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș (9,86 km);
*pe Autostrada Transilvania (A3): secțiunile Nădășelu - Mihăiești (16,80 km), Mihăiești - Zimbor (13,26 km),Zimbor - Poarta Sălajului (12,24 km),Secțiunea Suplacu de Barcău - Chiribiș (26,35 km), precum și lucrări suplimentare la viaducte (2 km);
*pe Autostrada Focșani - Bacău - 46 km: lotul 2 Domnești Târg - Răcăciuni (24,5 km) și lotul 3 Răcăciuni - Bacău (21,52 km);
*pe Autostrada Bacău - Pașcani - 77,38 km: lotul 1 Săucești - Trifești (30,3 km), lotul 2 Trifești - Gherăești (18,99 km) și lotul 3 Mircești - Pașcani (28,09 km);
*Drumul Expres Brăila - Galați (DEx6) - 10,767 km.
CITEȘTE ȘI:
După 22 de ani, „blestemul” Autostrăzii Transilvania se apropie de final. Când vor putea circula șoferii între Cluj și Oradea pe A3?
La rândul său, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat anul acesta cinci contracte de proiectare și execuție pentru 189 de kilometri de autostradă și drumuri expres, contracte cu o valoare de 22 miliarde lei, fără TVA.
Pentru alți 78 de kilometri de autostradă și drum expres, alte două contracte de proiectare și execuție au fost atribuite în cursul acestui an pentru aproximativ 10 miliarde lei: Tg Neamț (Moțca) - Tg Frumos, de 27 km, și Drumul Expres Bacău - Piatra Neamț, de 51 km, atribuirea ultimului contract fiind contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).
În total, acestea sunt șapte obiective (proiecte) cu o valoare de 33 miliarde lei (fără TVA) pentru care CNIR a lansat licitațiile de proiectare și execuție începând cu septembrie 2024.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
