Criza politică lovește în administrațiile locale din teritoriu: fondurile pentru investiții prin programul „Anghel Saligny” s-au terminat, iar primăriile vor fi nevoite să continue lucrările din fonduri proprii ori să sisteze execuția proiectelor aflate în derulare.
Actualul primar al Brașovului, George Scripcaru, acuză fosta administrație USR că a autorizat un complex în Poiana Brașov, pe un teren despre care spune că înainte era pădure.
Înalta Curte ar urma să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata drepturilor salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Asociațiile de Revoluționari și Victimele Revoluției din Decembrie 1989 i-au transmis, vineri, 28 august, o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, după declarațiile acestuia în apărarea șefului Serviciului de Pază și Protecție, Lucian Pahonțu.
Un băiețel de șase ani din Botoșani a fost la un pas de tragedie după ce sora sa a încercat să îl ajute și i-a aplicat pe corp plasturi care conțineau fentanil, un opioid puternic.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit, joi seară, în cadrul unei acțiuni de salvare, desfășurată în Marea Neagră, după ce la bordul unei nave comerciale, care tranzita zona economică exclusivă a României, a avut loc un incendiu. Președintele Nicușor Dan a declarat că nava comercială a fost „lovită”.
O dronă a fost detectată joi seară la 33 de kilometri nord de Insula Șerpilor. Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.