Politică
Bolojan, despre prioritizarea investițiilor din PNRR: „Trebuie să avem o radiografie clară a stadiului de realizare și a finanțărilor asigurate”
Proiectele de transport și de dezvoltare locală, care vor fi finalizate până la sfârșitul lui august 2026, vor fi finanțate din fonduri PNRR. Pentru alte tipuri de proiecte „vitale” contractate, Guvernul Bolojan promite alte surse de finanțare europene sau naționale.
Consultările premierului Ilie Bolojan pe tema prioritizării investițiilor propuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au continuat marți cu ministerele Transporturilor și Dezvoltării, în scopul analizării proiectelor care vor fi mai departe susținute prin acest mecanism european și prin identificarea altor surse de finanțare pentru cele care nu se pot încadra în PNRR.
CITEȘTE ȘI:
Condițiile lui Tișe pentru PNL: „Proiectele Clujului sa fie dezvoltate!”
Bolojan, despre prioritizarea investițiilor din PNRR: „Trebuie să avem o radiografie clară a stadiului de realizare și a finanțărilor asigurate”
Potrivit Guvernului, proiectele de transport și de dezvoltare locală care vor fi finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, precum și cele asumate de România drept ținte de investiții prin PNRR vor fi în continuare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vor prezenta Guvernului, în scurt timp, proiectele prioritizate, pentru a beneficia în continuare de finanțare din PNRR.
„Pentru celelalte proiecte contractate, care sunt vitale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și a comunităților locale, vor fi identificate surse de finanțare din Programul Operațional Sectorial Transporturi, Fondul de Modernizare, Fondul Social European, alte surse de finanțare europene sau naționale”, se arată în informarea remisă monitorulcj.ro de Executiv.
Continuarea investițiilor în infrastructura rutieră și feroviară
În domeniul transporturilor, au fost analizate proiectele de infrastructură rutieră, cu accent pe Autostrada Moldovei – A7, precum și proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare.
„Pentru mediul economic și pentru dinamica implementării proiectelor este esențial să avem o radiografie clară a stadiului de realizare a investițiilor și a finanțărilor asigurate. Fiecare ministru are deplină libertate să stabilească portofoliul de proiecte și etapizarea lor, pe baza unor principii clare de dezvoltare strategică, cu încadrarea în anvelopa de finanțare. Obiectivul nostru ferm este să menținem un nivel cât mai ridicat al investițiilor”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan, potrivit sursei citate.
Investiții locale
În ceea ce privește Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, discuțiile s-au concentrat pe investițiile incluse în componenta „Valul Renovării”, achiziționarea de vehicule nepoluante de către comunitățile locale și susținerea mobilității urbane durabile.
Întâlnirile de marți reprezintă a doua rundă de consultări după cele din data de 21 august avute cu ministerele Sănătății, Educației și Mediului.
„Consultările pentru prioritizarea finanțării proiectelor de investiții vor continua în perioada următoare cu celelalte ministere coordonatoare de reformă și de investiții din cadrul PNRR”, arată Guvernul.
Tișe cere prioritizarea proiectelor din Cluj
În cadrul unei conferințeiâ de presă susținute săptămâna trecută, liberalul clujean Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, critica modul în care două proiecte esențiale pentru Cluj au fost excluse de la finanțarea prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„Centrul de Transplant Multiorgan, alături de Spitalul Pediatric Monobloc, erau cele mai avansate proiecte în momentul în care a fost deschisă finanțarea prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Când în alte județe doar se discuta despre asemenea proiecte, noi aveam licitația de execuție în curs și adjudecată ulterior.
A fost o mare nedreptate: aveam două proiecte avansate, dar niciunul nu a fost inclus în PNRR. De ce? Pentru că s-a negociat politic o împărțire echilibrată a banilor în județe”, a explicat Alin Tișe.
Președintele Consiliului Județean Cluj a solicitat ca proiectele medicale ale Clujului să fie prioritizate în locul orașelor care nu au reușit să pregătească proiecte mature.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: