Externe

„Operațiune fără precedent”. A început debarcarea pasagerilor de pe nava cu hantavirus.

Operațiunea de debarcare a pasagerilor de pe nava de croazieră MV Hondius, afectată de focarul de hantavirus, a început în Tenerife.

„Operațiune fără precedent”. A început debarcarea pasagerilor de pe nava cu hantavirus.  / Foto: captură video BBC „Operațiune fără precedent”. A început debarcarea pasagerilor de pe nava cu hantavirus. / Foto: captură video BBC

 

 


Conform publicației spaniole Il Mundo, autoritățile spaniole au realizat o mobilizare „fără precedent”. Nava a rămas ancorată în apropierea portului Granadilla, iar pasagerii sunt debarcați treptat, în grupuri mici, sub supraveghere medicală strictă. Toți poartă măști și echipamente speciale de protecție, iar contactul cu populația locală este interzis.

Primii evacuați au fost cei 14 cetățeni spanioli aflați la bordul navei. ceștia au fost transportați cu autobuze separate către aeroportul Tenerife Sud, de unde au fost preluați de un avion militar și transferați la Madrid. Potrivit autorităților spaniole, pasagerii vor intra într-o carantină de 42 de zile la Spitalul Gómez Ulla.


În paralel, și alte state au început repatrierea propiilor cetățeni. Franța a trimis deja un avion pentru cei cinci pasageri francezi, iar în următoarele ore urmează să fie evacuați cetățeni din Canada, Noua Zeelanda, Marea Britanie, Irlanda, Turcia și Statele Unite.

Autoritățile spaniole susțin că întreaga operațiune este organizată astfel încât timpul petrecut de pasageri în Tenerife să fie minim. Debarcarea se face fără bagaje, iar oamenii sunt transferați direct din port către autobuze și apoi spre aeroport.


Ministrul spaniol al Sănătății, Mónica García, a declarat că pasagerii au fost verificați epidemiologic încă de la bordul navei, iar testele suplimentare vor fi efectuate ulterior în unitățile medicale.

„Hantavirus nu este un noi COVID”. Ce spune directorul OMS

Directorul OMS a transmis ca hantavirusul nu este un nou COVID, iar riscul infectării populației este redus. Cu toate acestea, operațiunea a provocat tensiuni între Guvernul Spaniei și autoritățile din Insulele Canare, care s-au opus prelungirii staționării navei în apropierea insulei din motive de siguranță publică.


La bordul navei MV Hondius se aflau 146 de pasageri, după ce în ultimele zile opt persoane s-au îmbolnăvit, iar trei dintre ele au murit în urma infectării cu hantavirus.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Nava de croazieră cu hantavirus a ajuns în Tenerife. Care va fi procedura de debarcare a pasagerilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter