Sport
Emil Boc, mesaj de susținere pentru „U” Cluj după victoria cu Rapid. Ce le-a transmis
Primarul Emil Boc a transmis un mesaj de susținere pentru FC Universitatea Cluj după victoria obținută pe Cluj Arena în fața Rapidului.
Emil Boc, mesaj de susținere pentru „U” Cluj după victoria cu Rapid. / Foto: Emil Boc Facebook
Edilul Clujului a felicitat echipa și a transmis că suporterii privesc cu încredere finalul sezonului, atât în Cupă, cât și în campionat.
„Bravooooo, băieți! Suntem atât de mândri de voi!! Ne bucurăm de această victorie și privim cu încredere Cupa și Campionatul!!”, a scris Emil Boc într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Primarul a avut un mesaj și pentru antrenorul Cristiano Bergodi și pentru jucători.
„Băieți, Sir Bergodi, nu vă dăm sfaturi. Știți ce aveți de făcut, ați demonstrat acest lucru! Dar trebuie să știți: sunteți în inimile noastre și suntem alături de voi, și la bine, și la greu! Haide U!”, a transmis Emil Boc.
După victoria cu Rapid, „U” Cluj continuă lupta atât în play-off-ul Superligii, cât și în Cupa României. Clujenii vor juca finala Cupei României împotriva Universitatea Craiova, miercuri, 13 mai, de la ora 20:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
