Administrație

Rolul catalizator al administrației în economie și cultură. Vákár István, vicepreședinte CJ Cluj: „Avem 11 parteneriate cu instituții de cultură, iar mediul de afaceri este chemat, împreună cu universitățile, să folosească aceste oportunități”.

Educația și pregătirea tinerilor, susținerea proiectelor de dezvoltare și parteneriatele culturale sunt câteva dintre aspectele ce contribuie constant la creșterea calității vieții. „Prin proiectele pe care le dezvoltăm cu partenerii noștri creăm condiții pentru ca oamenii să rămână acasă”, spune Vákár István, vicepreședinte CJ Cluj.

Rolul catalizator al administrației în economie și cultură. Vákár István, vicepreședinte CJ Cluj: „Avem 11 parteneriate cu instituții de cultură, iar mediul de afaceri este chemat, împreună cu universitățile, să folosească aceste posibilități”.|Foto: monitorulcj.ro Rolul catalizator al administrației în economie și cultură. Vákár István, vicepreședinte CJ Cluj: „Avem 11 parteneriate cu instituții de cultură, iar mediul de afaceri este chemat, împreună cu universitățile, să folosească aceste posibilități”.|Foto: monitorulcj.ro

 

 


De ce este Clujul un model de bune practici? După cum arată vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, valoarea este dată de universități și mediul educațional preuniversitar. 

„Astfel, trebuie să ne raportăm cu prioritate la educație și pregătirea tinerilor”, a declarat, vineri, vicepreședintele CJ Cluj, Vákár István, în cadrul conferinței „Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual”, desfășurată la FSPAC UBB


CITEȘTE ȘI: 
Pilonii de dezvoltare ai Clujului. Club Antreprenor: „Colaborarea eficientă este esențială pentru dinamizarea economiei”.

Potrivit lui Vákár István, administrația și mediul de afaceri trebuie să facă tot posibilul pentru a menține avantajele dobândite: să avem locuri de muncă bine pătite, pentru a reduce exodul creierelor. 

Vicepreședinte CJ Cluj: „Administrația are rol catalizator în economie și dezvoltarea proiectelor”

Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, a reliefat rolul universităților în dezvoltarea județului, precum și colaborarea dintre administrație și mediul de afaceri:


„Oamenii trebuie să rămână acasă, iar pentru asta trebuie asigurate condiții.

Vakar Istvan, vicepreședinte CJ Cluj: „Administrația are rol catalizator în economie și dezvoltarea proiectelor”|Foto: monitorulcj.ro

Administrația are rol catalizator în economie și dezvoltarea proiectelor. Paradigma s-a schimbat, astfel încât astăzi nu mai e nevoie doar de locuri de muncă, ci de locuri de muncă plătite corect


Aici trebuie să lucrăm: la reglajul fin al modului de a face afaceri, al modului de a recruta personal, al modului în care motivăm oamenii să rămână aici. 

Prin proiectele pe care le dezvoltăm cu partenerii noștri creăm condiții pentru ca oamenii să rămână acasă. Aici este rolul administrației, prin colaborarea cu mediul educațional și de business: plusvaloarea rămâne aici. 


De altfel, putem spune că fondurile europene reprezintă oxigenul acestei bune dezvoltări”, a explicat vicepreședintele CJ Cluj. 

11 parteneriate în sectorul cultural

Vakar Istvan a accentuat rolul culturii care definește acest spațiu și a arătat că finanțarea și susținerea parteneriatelor de cultură trebuie să rămână prioritare. 

„Foarte multă lume, atât în politică cât și în mediul de afaceri, amintește de costurile pentru sectorul cultural, cum că se cheltuie prea mult și poate nu aduce această plusvaloare. 

Trebuie să spun clar că acest lucru nu este adevărat, fiindcă aceasta ne definește spațiul: cultura ne definește spațiul, nivelul civilizațional. 

Conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual”, FSPAC UBB Cluj-Napoca, vineri, 3 octombrie 2025|Foto: monitorulcj.ro

Nivelul cultural la care a ajuns acest spațiu în sute de ani este ceva ce nu se câștigă ușor, dar se poate distruge rapid. Viața culturală de aici este mult mai puternică pentru a fi distrusă. 

Avem 11 instituții de cultură în subordine, cu care suntem de fapt în parteneriat, precum Filarmonica de Stat Transilvania. Despre care foarte puțini știu că este în subordinea Consiliului Județean Cluj. 

Consilul Județean investește semnificativ în cultură, prin colaborare cu Primăria, care acordă un suport important societății civile culturale în acest spațiu. 

CITEȘTE ȘI:
Castelul Bánffy din Răscruci, un „giuvaier” arhitectural redat publicului. Alin Tișe: „O realizare a tuturor clujenilor”.

Deci, mai nou, avem parteneriate cu 11 instituții de cultură – avem și Castelul Banffy de la Răscruci, pe care vă recomand să-l vizitați, este modernizat din fonduri europene și este al tuturor: al nostru, al Europei, parte a istoriei locale cu care ne mândrim. 

Avem foarte multe valori și posibilități, iar oamenii de afaceri sunt chemați, împreună cu universitățile și studenții, să folosească aceste posibilități de care dispunem, prin ideile generate de astfel de forumuri”, a adăugat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan. 

Conferința cu tema Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual” a fost organizată de Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv, două platforme consacrate în promovarea inițiativelor educaționale și a dezvoltării sustenabile în multiple sectoare, alături de parteneri: Tipografia Global PrintDistribuție Energie Electrică RomaniaMonitorul de Cluj / monitorulcj.roEurolife FFH AsigurăriPrezidențial Club ABC și Fundația „Pentru o Românie Modernă”.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Pilonii de dezvoltare ai Clujului. Club Antreprenor: „Colaborarea eficientă este esențială pentru dinamizarea economiei”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter