Sport
„U” Cluj va miza în cantonament pe un junior de 15 ani: „Se remarcă prin mentalitate de învingător”
Cristiano Bergodi (61 de ani), antrenorul ardelenilor, va miza și pe un tânăr jucător în cantonamentul din Antalya.
Lukas Pall se află în cantonament cu Universitatea Cluj / Foto: Academia de Fotbal Viitorul Cluj Facebook
Pe lângă jucătorii de la prima echipă, Cristiano Bergodi (61 de ani) a decis să ia în cantonament și un junior de numai 15 ani. Este vorba despre Lukas Pall, un atacant format la Centrele de Copii și Juniori ale celor de la Viitorul Cluj.
Născut în 2010, Pall evoluează ca atacant și va fi unul dintre cei trei oameni din zona ofensivă pe care antrenorul italian îi va avea la dispoziție, pentru moment, în cantonament. Alături de el au făcut deplasarea Atanas Trică și Quadri Taiwo, urmând ca Jovo Lukic și Virgiliu Postolachi să se alăture ulterior.
Mezei Janos, manager sportiv la Academia de Fotbal Viitorul Cluj, spune că are mare încredere în tânărul de 15 ani și i-a făcut o scurtă radiografie jucătorului care se va pregăti cot la cot cu Nistor, Chipciu&Co în această perioadă.
„Atacant nativ, cu profil fizic puternic și calități atletice foarte bune. Jucător tehnic și combinativ, capabil să participe eficient la jocul colectiv și la fazele de construcție ofensivă. Demonstrează inteligență superioară în joc, citește foarte bine fazele, are timing excelent în atacarea spațiilor și un joc aerian foarte bun, fiind eficient la finalizările cu capul.
Bun marcator, cu simț al porții dezvoltat, capacitate bună de finalizare din interiorul careului, atât în situații statice, cât și dinamice. Jucător de picior drept, cu forță în dueluri, disponibilitate la efort și impact constant în faza ofensivă.
Se remarcă prin mentalitate de învingător, este dornic de afirmare, nu cedează lupta cu adversarul și prezintă un nivel ridicat de determinare. Este foarte inteligent, intuitiv, cu o bună înțelegere tactică a jocului, ceea ce îi permite să se adapteze eficient la mai multe sisteme de joc și roluri ofensive”, a spus acesta pentru Prima Sport.
Clujenii vor disputa trei partide amicale în Turcia
Până acum, Pall și-a trecut în CV zece meciuri pentru selecționatele U15 și U16 ale României, timp în care a reușit să marcheze de cinci ori.
Ardelenii au plecat sâmbătă, 3 ianuarie, în stagiul de pregătire din Antalya, acolo unde vor rămâne până pe 13 ianuarie. Vor disputa trei partide amicale: contra Fatih Karagumruk (Turcia), Dukla Praga (Cehia) și Widzew Lodz (Polonia), după care vor reveni în România pentru reluarea sezonului.
Primul meci pe care Universitatea Cluj îl va disputa în campionat în 2026 va fi la București, împotriva celor de la Dinamo. Duelul este programat pe 18 ianuarie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
