Economie
Schimbări dramatice pe piața muncii: Clujul pierde aproape 4.000 de salariați într-un an. Sub presiunea inflației, creșterea salariului mediu net rămâne nesemnificativă.
De la un an la altul, Clujul a pierdut aproape 4.000 de angajați. În mai 2026, România înregistra o inflație de 10,9%, în timp ce salariul mediu net a crescut doar cu 55 de lei față de luna precedentă.
Schimbări dramatice pe piața muncii: Clujul pierde aproape 4.000 de salariați într-un an. Sub presiunea inflației, creșterea salariului mediu net rămâne nesemnificativă.|Foto: pexels.com
Piața muncii din Cluj înregistrează o dinamică marcată de vulnerabilitate, sub presiunea inflației și a unei economii fragilizate de impactul măsurilor fiscale, precum și a factorilor externi.
CITEȘTE ȘI:
Frica de scumpiri îi face pe români să strângă cureaua. Ce arată cel mai nou sondaj IRSOP
În mai 2026, România raporta o rată a inflației de 9,7%, cu cele mai mari scumpiri din UE. În aceeași lună, salariul mediu net a crescut doar cu 55 lei comparativ cu luna aprilie.
În decurs de un an – mai 2025 – mai 2026, județul Cluj a pierdut aproape 4.000 de salariați.
Schimbări dramatice pe piața muncii: Clujul pierde aproape 4.000 de salariați într-un an. Sub presiunea inflației, creșterea salariului mediu net rămâne nesemnificativă.
Efectivul salariaților din județul Cluj, la sfârșitul lunii mai 2026, a fost de 285.664 persoane, în scădere cu 161 persoane comparativ cu luna aprilie 2026 și cu 3.908 persoane mai puține față de luna mai 2025, potrivit datelor remise monitorulcj.ro de Direcția Județeană de Statistică (DSJ) Cluj.
Este a doua lună de la debutul lui 2026, în care numărul salariaților s-a menținut sub 286.000.
Mai mult, comparativ cu anul precedent, numărul salariaților a scăzut dramatic: minus 3.908 salariați.
Un început de an dificil pentru economia românească: cinci luni în care presiunea esconomică s-a agravat, cu efecte negative pe piața muncii.
La nivel de județe, Clujul domină clasamentul după numărul de salariați – 285.664 persoane, cu excepția Capitalei (1.103.549 persoane), fiind urmat de:
*Timiș – 268.158 persoane,
*Ilfov - 203.248 persoane
*Iași - 199.145 persoane.
Județele cu cel mai mic număr de salariați sunt: Giurgiu (42372 persoane), Mehedinți (46688 persoane), Ialomița (48585 persoane), Tulcea (49600 persoane) și Călărași (50346 persoane).
La nivel național, în mai 2026, erau 5.726.226 salariați, potrivit sursei citate.
Inflație galopantă și o creștere modestă a salariului mediu
Salariul mediu net în județul Cluj, în mai 2026, a fost de - 6.843 lei, mai mare cu 55 lei comparativ cu luna anterioară și cu 103 lei mai mult față de aceeași lună a anului 2025.
„Câștigul salarial mediu brut în luna mai 2026, în județul Cluj a fost 11.460 lei, mai mare cu 114 lei față de cel din luna precedentă și cu 175 lei mai mult decât în luna mai a anului 2025”, potrivit DSJ Cluj.
Însă, potrivit Institutului Național de Statistică, rata anuală a inflației a crescut la 10,9% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie.
CITEȘTE ȘI:
Creștere ușoară a inflației în UE: România are cea mai ridicată rată a inflației și un avans al prețurilor de 9,7%
La nivel european, România a dominat clasamentul negativ, cu un avans al prețurilor de 9,7%, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%.
În mai 2026, câștigul salarial mediu net a fost de 5.684 lei.
Cele mai mari câștiguri salariale medii nete au fost în:
*București – 7.310 lei
*județul Cluj - 6.843 lei
*județul Timiș – 6.244 lei.
La polul opus, cele mai mici salarii medii nete, s-au înregistrat în județele: Botoșani (4171 lei), Vaslui (4219 lei) și Vrancea (4226 lei).
La nivelul ramurilor economiei naționale, cele mai mari câștiguri salariale medii nete s-au înregistrat astfel:
*în domeniul serviciilor, județul Cluj a avut un câștig mediu net de 7.396 lei, urmat de municipiul București cu 7.388 lei și județul Timiș cu 6.388 lei.
*în sectorul industrie-construcții, cele mai ridicate salarii medii nete au fost în municipiul București – 7.010 lei, în județul Sibiu cu 6.120 lei și în județul Timiș – 6.088 lei.
*în domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului, cele mai mari câștiguri medii nete s-au înregistrat județul Vălcea – 5.758 lei, urmat de județul Timiș – 5.270 lei și în județul Arad cu 5.224 lei.
Cele mai mici salarii medii nete înregistrate, pe ramuri ale economiei naționale, au fost:
*în județul Harghita, în domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului, câștigul salarial mediu net a fost de 3.157 lei.
*în județul Brăila, în sectorul industrie-construcții, salariul mediu net a ajuns la 3.701 lei.
*în județul Hunedoara, în domeniul serviciilor, câștigul salarial mediu net a fost de 4.141 lei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
