Politică
PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan: Premierul exclude o demisie
Social-democrații decid, luni, dacă îşi menţin sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. PNL și USR anunță ședințe de urgență în contextul în care România riscă o criză politică.
PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan|Foto: Inquam Photos/George Călin
Premierul Ilie Bolojan, a declarat, duminică seară, că nu va demisiona din funcție, în ciuda crizei politice pe care ar putea-o genera retragerea Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernare.
CITEȘTE ȘI:
Prim-ministrul Ilie Bolojan: „PNL nu va mai fi în coaliție cu PSD, dacă se generează o criză politică”
În același timp, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, dacă social-democrații vor decide retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, marți sau miercuri vor avea loc consultări oficiale cu președintele României, la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea unei noi formule guvernamentale.
PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan: Premierul exclude o demisie
Aproximativ 5.000 de membri ai PSD votează luni dacă îi vor retrage sau nu susținerea politică premierului Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seară la B1 TV că, dacă miniștrii PSD demisionează din guvern, îi va înlocui interimar cu miniștri deja existenți.
„Vom proceda conform prevederilor constituționale. Cât timp guvernul nu este demis de către Parlament, printr-o moțiune de cenzură, el va funcționa în termenele care sunt prevăzute de Constituție. Acesta este un act de responsabilitate pentru țara noastră, practic, nu o agățare de funcție”, a declarat duminică seara Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.ro
„Momentul Adevărului” în PSD
În cursul dimineții, Biroul Politic Național al PSD se va reuni online pentru a stabili formularea exactă a întrebării la care social-democrații vor răspunde.
Nemulțumirile social-democraților față de premier vizează măsurile de austeritate și lipsa unui dialog real în coaliția de guvernare.
CITEȘTE ȘI:
Consultare internă cu miză uriașă la PSD: rămânerea sau ieșirea de la guvernare. Grindeanu: „Vom hotărî în ce direcție vom merge”.
Consultarea internă, denumită „Momentul Adevărului”, va avea loc la Palatul Parlamentului, de la ora 17:00, și va implica aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politic Național.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, după consultarea internă de luni, scena politică va intra „într-o nouă realitate”, care trebuie clarificată rapid pentru a evita prelungirea unei crize politice.
„Lucrurile pot fi extrem de repede clarificate și să depășim această perioadă. Partidul Social Democrat, am spus de nenumărate ori, nu va susține un guvern minoritar. Partidul Social Democrat, de asemenea, nu va face în perioada următoare vreo majoritate cu AUR. Am spus de nenumărate ori acest lucru. Îl mai spun o dată. PSD ori intră în opoziție, ori va face parte dintr-o coaliție pro-europeană. Nu există alte variante”, a menționat președintele PSD, adăugând că după ziua de luni se așteaptă ca președintele Nicușor Dan să cheme toate partidele la consultări.
Liderul PSD a precizat că, în cazul în care se dorește menținerea actualului protocol de guvernare, PNL ar trebui să nominalizeze un alt premier.
Ultimatum pentru premierul Bolojan
Potrivit unor surse social-democrate, PSD va decide luni să-i retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
CITEȘTE ȘI:
Nicușor Dan, discuții cu Ilie Bolojan în contextul tensiunilor din Coaliție. Ultimatumul lui Grindeanu pentru premier: demisia până în 23 aprilie sau retragerea miniștrilor PSD din Guvern.
Acesta va avea la dispoziție câteva zile pentru a își da demisia din Guvern. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, miniștrii PSD vor demisiona și va urma, pentru Guvern, o perioadă de interimat pentru 45 de zile, timp în care poate fi depusă o moțiune de cenzură.
Ședințe de urgență la PNL și USR
Anterior, atât PNL cât și USR anunțau că nu vor mai face coaliție cu PSD dacă social-democrații generează o criză politică.
Luni, conducerea PNL se va reuni de la ora 18:00, la sediul central al partidului pentru a decide măsurile care se impun în contextul „consultării” din PSD care riscă să arunce în aer coaliția de guvernare.
Și USR se va reuni pentru a decide pașii de urmat.
Dacă PSD va crea o criză politică, cele două partide nu vor mai face pe viitor coaliție cu social-democrații.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
