Politică

Guvernul își va asuma răspunderea pe legea de modificare a pensiilor magistraților până la finalul lui noiembrie

Guvernul va declanșa procedura de angajare a răspunderii pe proiectul privind reforma pensiilor magistraților săptămâna viitoare.

Reforma pensiilor magistraților: Guvernul va declanșa săptămâna viitoare procedura de angajare a răspunderii | Foto: Depositphotos.com Reforma pensiilor magistraților: Guvernul va declanșa săptămâna viitoare procedura de angajare a răspunderii | Foto: Depositphotos.com

 

 


Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că săptămâna viitoare va începe procedura de angajare a răspunderii pe legea care modifică pensiile magistraților.

CITEȘTE ȘI:
Acord în Coaliție privind pensiile magistraților: 70% din salariu și perioada de tranziție de 15 ani. CSM se opune.

Termenul limită cerut de Comisia Europeană pentru acest proiect este 28 noiembrie, în caz contrar România va pierde 231 de milioane de euro. 


Guvernul își va asuma răspunderea pe legea de modificare a pensiilor magistraților până la final de noiembrie

„Ieri Guvernul a transmis spre avizare proiectul. Din semnalele publice, din faptul că CSM a convocat Adunările Generale înseamnă că există premise bune să primim un aviz mult mai repede decât termenul de maxim 30 de zile”, a anunțat Ilie Bolojan într-o conferință de presă susținută vineri la Palatul Victoria. 

„În aceste condiții ne propunem ca săptămâna viitoare, joi, în ședința de guvern, sau vineri, să ne asumăm răspunderea pe acest proiect. Conține câteva elemente importante. 


Primul este legat de termenul de intrare în vigoare și al doilea procentul maxim al pensiei din salariul net. 

Am acceptat o perioadă de tranziție de 15 ani, în fiecare an care va trece perioada de activitate se va prelungi cu un an și peste 15 ani se ajunge la vârsta standard de pensionare. Am acceptat această solicitare și alte două aspecte tehnice, care nu sunt relevante. 


CITEȘTE ȘI: 
Judecătorii și procurorii CSM care se opun tăierii pensiilor speciale din justiție încasează anual 9,5 milioane de lei

Un alt aspect se referă la procentul maxim: am rămas pe procentul inițial ca pensia în magistratură să nu depășească 70% din ultimul salariu net. 

Sunt trei motive importante pentru care am ținut să promovăm acest proiect: 
*termenul de 28 e un termen de acceptare a unui jalon
*corectarea unei nedreptăți: românii percep că vârsta de pensionare de 48-50 de ani este un aspect care ține de nedreptăți
*un sistem de pensii sustenabil.


Dacă nu se va primi avizul, va trebui să așteptăm acest termen. Sper ca toți cei implicați să avem un comportament responsabil”, a anunțat premierul Iliei Bolojan. 

Astfel, dacă toate aspectele vor fi întrunite, inclusiv avizarea proiectului de către CSM, după promovarea proiectului pensia magistraților va fi de 70% din ultimul salariu net, iar perioada de tranziție către vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, majorată de la termenul prevăzut inițial de 10 ani. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Decizia Coaliției: Pensia magistraților va fi 70% din venitul net. Kelemen Hunor: „Nu umblăm la cuantumul stabilit”.

România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNNR în urma deciziei CCR privind legea pensiilor magistraților

Ultimele Stiri
abonare newsletter