România a depus oficial ultima cerere de plată din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) către Comisia Europeană. Este vorba de peste șase miliarde de euro.
Clujul a bifat cea mai mare parte a fondurilor PNRR, astfel încât banii europeni au fost investiți în educație, mobilitate sau infrastructură. În Bihor, Timiș, Brașov sau Dolj, au fost ratate proiecte de miliarde de lei.
Comisia Europeană anticipează în ultima sa prognoză o creștere a PIB-ului în România de doar 0,1% pentru acest an. „O recesiune ușoară în 2026 nu este exclusă, dată fiind amploarea consolidării bugetare și mediul internațional nefavorabil”, avertizează Consiliul Fiscal.
Cursurile anului şcolar 2026-2027 încep luni, 7 septembrie 2026: Peste 110.000 de copii din județul Cluj vor începe școala în 271 de unități de învățământ de stat și private.
Proiectele derulate la Cluj-Napoca cu finanțare prin PNRR au însemnat investiții de peste 125 de milioane de euro în grădinițe și școli, transport verde și locuințe. „Împreună am reușit să implementăm proiecte cu fonduri europene prin care să facem un oraș mai bun”, spune primarul Emil Boc.
Compania sibiană CON-A se află în spatele uneia dintre cele mai importante investiții în infrastructura medicală din România: noul Centru Chirurgical Cardiovascular al Institutului Inimii din Târgu Mureș.
Lucrările de modernizare au fost finalizate la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” și Grădinița cu Program Prelungit ,,Paradisul Piticilor” din Dej.