37 de magistrați din țară au chemat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, după ce nu au mai fost numiți în birouri electorale de circumscripție înaintea alegerilor din 2024 și 2025, și cer despăgubiri de 5,5 milioane de lei.
Noua lege a salarizării este contestată de Forumul Judecătorilor din România. Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, asociația semnalează că „singura echivalare salarială care poate fi impusă magistraților este echivalarea cu indemnizațiile Preşedintelui României, senatorilor, deputaților şi membrilor Guvernului”.
Judecătorii Curții Constituționale se vor pronunța, duminică, asupra reformei pensiilor magistraților, lege pentru care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a chemat judecătorii la consultări pe mai multe teme, precum: delegarea și detașarea, cauzele care influențează durata mare a proceselor și prescrierea faptelor, dar și libertatea de exprimare a judecătorilor.
CEDO a decis, luni, în cazul Danileț vs. România, că sancționarea unui magistrat pentru postări pe rețelele sociale, în contexte de interes public, încalcă art. 10 din Convenția drepturilor omului și poate produce autocenzură.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să se pronunțe, luni, în cazul Danileț contra României, după ce fostul magistrat clujean a fost sancționat pentru postări pe Facebook.
Înalta Curte a admis cererea de strămutare formulată de CSM în procesul prin care comunitatea Declic contestă numirea Liei Savonea în funcția de președintă a Curții Supreme.