Politică
Provocările unei Românii marcate de scindare socială și populismul „salvatorilor”. Alin Tișe: „În loc să cuprindă realitatea, preferă să o simplifice cu ciocanul”.
România se află în fața unei noi realități, cu o societate marcată de fragmentări și opțiuni antagonice de dezvoltare. Nu suntem un caz izolat, iar falia nu este doar una politică. „Trăim globalizarea resentimentului. De aceea, explicațiile strict naționale nu sunt suficiente”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Provocările unei Românii marcate de scindare socială și populismul „salvatorilor”. Alin Tișe: „În loc să cuprindă realitatea, preferă să o simplifice cu ciocanul”.|Foto: arhivă monitorulcj.ro
Ultimele sondaje realizate luna trecută reflectă un nivel ridicat al anxietății sociale, pe fondul unei crize profunde a regimului democratic.
CITEȘTE ȘI:
Nivel ridicat de anxietate socială: Două treimi dintre români cred că țara este în pericol
Disensiunile de pe scena politică au alimentat la rândul lor divizarea socială, iar o bună parte dintre români au optat în favoarea figurii „salvatorului”.
După cum explică liberalul clujean Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, cazul României nu este unul izolat.
Însă, scindarea din societate nu face decât să releve falia adâncă dintre cei care „acceptă aventura complexității” și „cei care o resping, în favoarea unui vis totalitar salvator”, notează Alin Tișe într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook. Astfel, o parte dintre oameni par să refuze să accepte realitatea și manifestă o perspectivă reducționistă, simplificând-o într-un mod primar între «noi» și «ei», «adevărații» și «trădătorii», «țara» și «dușmanii ei».
Falia ascunsă: națiunea fracturată
„România zilelor noastre trăiește într-un context condiționat de un amalgam unic de senzații, care par fără trecut, dar, mai grav, fără viitor, asemenea unei furtuni fără început și sfârșit, condiționată de replici zilnice, discursuri de ură, negarea realității, violență simbolică și o sete ciudată de «a curăța țara și națiunea». O curățire adeseori dusă la extrem, cu germeni reali de violență, în care retorica, agresivitatea și tonalitatea excesive dau tonul.
Deși în spațiul public se regăsesc diferite mesaje, pare că, din toate acestea, doar cele negative sau conflictuale reușesc să treacă dincolo de ochii și mintea ascultătorului/privitorului. Lucru foarte periculos, întrucât «ceea ce semănăm azi, aceea vom culege mâine».
Mă preocupă și sunt extrem de îngrijorat, gândindu-mă că ceea ce noi, generația mea, semănăm este ceea ce generațiile viitoare vor culege. Mulți cred că ceea ce trăim astăzi este doar ceva ce se regăsește în cazul țării noastre, o consecință a istoriei marcate de scindări. Dar adevărul este că ne aflăm în fața unui fenomen mondial, iar România nu face decât să exprime, cu accentul ei zonal din Balcani, un virus care pare că umblă haotic acum prin întreaga lume.
Reactualizarea fricilor sociale
Ceea ce numim azi, la modul general și fără multă analiză, «neolegionarism», fie că îl recunoaștem în aurul ce se vrea strălucitor al unor sigle politice, fie în privirile aprinse ale unor atotștiutori revoluționari de Facebook/TV/etc., nu este altceva decât reactualizarea celei mai vechi frici sociale: frica de realitatea viitoare complicată, teama de complexitatea lumii pe care suntem încredințați să o trăim.
CITEȘTE ȘI:
Falsificarea istoriei în epoca AI. Radu Oltean: „O strategie afectivă de manipulare și război informațional”.
Într-o lume unde informația se multiplică exponențial, unde diferențele culturale, economice și identitare se întâlnesc brutal, o parte dintre oameni refuză să mai înțeleagă. În loc să cuprindă realitatea, preferă să o simplifice cu ciocanul: «noi» și «ei», «adevărații» și «trădătorii», «țara» și «dușmanii ei».
Globalizarea resentimentului
România nu este un caz izolat. În America, în Europa Occidentală, în Asia, același curent se ridică sub alte nume, dar cu aceeași energie puternică și cu perspectiva unui viitor întunecat. Trăim globalizarea resentimentului. De aceea, explicațiile strict naționale – frustrări istorice, sărăcie, tranziție – nu sunt suficiente. Miezul problemei este mai profund: modernitatea însăși a produs o ruptură de mentalitate fundamentală în existența omenirii.
Figura „salvatorului”
O parte a omenirii acceptă nesiguranța, diversitatea, complexitatea ca pe o normalitate. Altă parte refuză acest vertij și caută refugiul în mituri dure: sânge, pământ, eroi, conspirații, «puritate». De aici fascinația pentru figuri de tip SALVATORUL și ai lui, care vând un drog periculos – iluzia că lumea poate fi din nou simplă.
CITEȘTE ȘI:
Jumătate dintre români cred că era mai bine în comunism, chiar dacă aproape toți știu despre înfometarea de atunci și lipsa libertății
Că națiunea e unitară, fără fisuri, că tot ce e străin e vinovat, că există un trecut pur, recuperabil prin strigăt și violență. În realitate, nu e decât un spectacol de iluzii, un bal mascat al realității, care ascunde frica de modernitate și incapacitatea de a construi ceva autentic în prezent. Așadar, ceea ce vedem în România nu este o anomalie, ci ecoul națiunii noastre în contextul unei rătăciri colective universale. Fisuri în ordinea firească a lumii, așa cum este ea înțeleasă de popor.
Aventura complexității și capacitatea de a trăi împreună
Această falie nu e doar politică – este existențială. Împarte omenirea între cei care acceptă aventura complexității și cei care o resping, în favoarea unui vis totalitar salvator. De aceea, nu există soluții facile. Nu putem spera că educația singură, bunăstarea economică sau demascarea impostorilor politici vor fi suficiente. Ceea ce este în joc e o mutație de mentalitate: capacitatea de a trăi împreună într-o lume fragmentată și nesigură, pentru care oamenii nu sunt pregătiți!
CITEȘTE ȘI:
Tișe: „Vreau un partid de dreapta asumat, un partid al dreptei productive. Vreau altceva pentru țară!”
În definitiv, întrebarea nu este «de ce există partide extremiste, neonaziste, neolegionarisme etc.?» sau «de ce România e divizată?». Întrebarea reală este: poate omenirea să reziste tentației de a fugi din fața complexității? Se poate refugia din fața haosului pe care tot ea l-a creat? Mai suportă omenirea povara complexității sau se va prăbuși sub ea?
Dacă răspunsul este «nu», atunci ceea ce vedem azi nu e un episod, ci începutul unei noi perioade întunecate…”, notează Alin Tișe în textul citat.
CITEȘTE ȘI:
