Actualitate

Falsificarea istoriei în epoca AI. Radu Oltean: „O strategie afectivă de manipulare și război informațional”.

Cât de ușor poate fi rescris trecutul? În era inteligenței artificiale, răspunsul este cât se poate de simplu: cu un singur click. Poveștile naționalist-patriotice generate de AI reprezintă una dintre cele mai perverse metode de propagandă. „Aceste postări îi pregătesc psihologic pe cei mai vulnerabili români nu doar să accepte o dictatură, ci de-a dreptul să o dorească sincer”, avertizează istoricul Radu Oltean.

Falsificarea istoriei în epoca AI. Radu Oltean: „O strategie afectivă de manipulare și război informațional”.|Foto: Depositphotos.com Falsificarea istoriei în epoca AI. Radu Oltean: „O strategie afectivă de manipulare și război informațional”.|Foto: Depositphotos.com

 

 


Într-o perioadă în care Inteligența Artificială (AI) poate genera imagini senzaționale, dar și informații istorice fragmentare sau distorsionate, cu potențial ridicat de a rescrie trecutul, istoricul și ilustratorul Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric, avertizează asupra „războiului informațional” perfecționat prin intermediul AI.

CITEȘTE ȘI: 
Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

„Paginile de Facebook cu povești duioase și imagini «superbe» despre România de altădată, despre excepționalismul românesc etc, nu sunt nevinovate deloc. Ele sunt – în realitate – poate cea mai perversă formă de propagandă afectivă. Iar acum, sunt produse în masă cu ajutorul inteligenței artificiale. Cu texte puternic emoționale și poze pline de căldură”, notează istoricul Radul Oltean într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook. 


Falsificarea istoriei în epoca AI: un pas riscant spre dictatură

Fenomenul propagat în mediul online prin intermediul Inteligenței Artificiale vizează idealizarea trecutului (rural) și prezintă un comunism cu „față umană”. Conținutul și imaginile idilice generate de AI au potențialul de a deforma trecutul și de a crea o „istorie paralelă” periculoasă pentru memoria colectivă.

„Aceste postări îi pregătesc psihologic pe cei mai vulnerabili români nu doar să accepte o dictatură, ci de-a dreptul să o dorească sincer. Este o formă de reeducare emoțională mascată în «povești frumoase»”, arată Radu Oltean într-unul din mesajele publicate pe pagina de Facebook prin care avertizează asupra mistificării istoriei. 


CITEȘTE ȘI: 
Sondaj șoc: Românii regretă comunismul și îl vor pe Ceaușescu înapoi

„E război informațional! Și nu îți pun poza lui Simion sau Georgescu. O pun pe bunica, pun poze cu câmpul copilăriei, Dacia lui tata .... fake, dar minunate ca poze! Și funcționează al naibii de bine! 60% la sută îl regretă pe Ceaușescu! Și își doresc o dictatură. Mai mult de jumătate din aceste opinii sunt rezultatul propagandei online de tipul «odinioară era mai bine/eram săraci dar fericiți»”, explică istoricul Radu Oltean. 

Radu Oltean arată că imaginile AI care însoțesc postările inofensive despre trecutul României sau oferă conținut cu tentă naționalist-patriotică sunt „intenționat greșite”, mai ales când vine vorba de monumente emblematice: un Peleș fals, un Cazinou din Constanța neverosimil sau un Castel Bran reinventat. 


Cum arată falsul „frumos”?

Un exemplu în acest sens sunt pseudo-istoriile prezentate de o pagină de Facebook – culmea ironiei, sub un nume înșelător: „Informații Exacte” - , despre Cetatea Râșnov, care ar fi fost construită de „cavalerii teutoni” și care „nu ar fi fost niciodată cucerită prin forță”. 

CITEȘTE ȘI: 
Cum să ai 30 de ani și să crezi în Rusia? Sondajul INSCOP care arată efectele analfabetismului funcțional.

Foto: Radu Oltean - Facebook

„Această postare e un cap de afiș pentru cum arată falsul «frumos»: fotografie AI, text unsuros cu tendințe naționaliste, clișee pseudo-istorice și zero rigoare. AI-ul nu a fost «instruit» să caute adevărul, ci să livreze cea mai comodă minciună: teutoni inventați, cetate «neînvinsă», fântână cu «prizonieri turci» – toate demontabile într-o lectură atentă și într-o verificare de bun-simț a istoriei locului. Râșnovul nu are nevoie de povești băbești: adevărul lui e mai puternic decât kitsch-ul. E cetatea-târg a sașilor, un organism defensiv care a rezistat de cele mai multe ori, a căzut uneori, s-a refăcut și s-a adaptat vremurilor. 


Ironia supremă e că pagina se numește «Informații Exacte»”, atenționează istoricul Radu Oltean

Alte postări cu conținut pseudo-istoric se referă la insula Ada Kaleh, fortificată la sfârșitul secolului al XVII-lea de austrieci sub forma unei cetăți bastion. 

„Postările care o prezintă drept un «castel medieval romantic» pe o «insuliță artificială» sunt făcături menite să confuzeze publicul și să șteargă memoria istorică autentică, înlocuind-o cu imagini false”, explică Radu Oltean, care îndeamnă la raportarea unor asemenea postări. 

CITEȘTE ȘI: 
Valul de propagandă pentru AUR și Călin Georgescu, pornit din casa unui lider al partidului fondat de Dan Voiculescu

Postările de acest fel urmăresc „distrugerea conștiinței istoriei reale și fabricarea unei istorii paralele, cu scop manipulator”, mai spune Radu Oltean. 

Scopul acestor postări distribuite pe multiple pagini de socializare este unul ideologic, politic și vizează „reprogramarea” memoriei colective. Conținuturile care idealizează trecutul marcat de sărăcie, dar demn și liniștit sau români necăjiți, dar buni și cinstiți, în contrast evident cu un prezent incert și cu o democrație ce favorizează instabilitatea au menirea de a genera frustrare și resentiment față de elite, Occident și știință, și cultivă sentimentul de pierdere și vinovăție.

„Este o strategie afectivă de manipulare. Se repetă zilnic, cu variațiuni minore, până când inoculează o ură difuză față de modernitate și un dor periculos după ordine, sărăcie «demnă» și izolare patriotică!(...).Așa că oamenii ajung să creadă că libertatea înseamnă haos, iar dictatura – siguranță și patriotism. Nici nu mai trebuie să le-o impui. O vor cere singuri”, avertizează Radu Oltean. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Cum păcălește campania lui Georgescu Facebook. Site-uri clonate care imită televiziunile de știri cu notorietate.

Peste 1,7 miliarde utilizări pe TikTok ale hashtagurilor lui Călin Georgescu după alegeri. Profilul urmăritorilor lui Georgescu, Simion și Ciolacu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter