Actualitate
Autostrada Transilvania: Circulația rutieră pe secțiunea Chiribiș-Biharia, deschisă în decembrie 2026
Secțiunea Chiribiș - Biharia (28,5 km) de pe Autostrada Transilvania ar putea fi deschisă în decembrie 2026, cu un an mai devreme decât termenul contractual asumat, în condițiile în care lucrările au atins un prag de execuție de 65%.
Pe segmentul Chiribiș - Biharia (A3), cu o lungime de 28,5 kilometri, lucrările începute în vara anului trecut au ajuns la 65% execuție în teren, potrivit unei informări a Companiei Naționate de Investiții Rutiere (CNIR).
CITEȘTE ȘI:
Autostrada Transilvania: două segmente de peste 50 km ar putea fi deschise la finalul lui 2026
În decurs de un an, proiectul a avansat semnificativ, astfel încât sunt șanse reale ca secțiunea de peste 28 km să fie deschisă circulației la final de an. Practic, lucrările ar putea fi încheiate cu un an mai devreme decât termenul contractual asumat (24 de luni).
Autostrada Transilvania: Circulația rutieră pe secțiunea Chiribiș-Biharia, deschisă în decembrie 2026
Antreprenorul a mobilizat în această perioadă aproape 700 de persoane și peste 500 de utilaje și echipamente.
CITEȘTE ȘI:
Stadiul lucrărilor a ajuns la 60% pe lotul Chiribiș - Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania
Potrivit directorului Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu, din punct de vedere contractual, lucrurile se desfășoară conform graficului:
„Constructorul se află în avans cu execuția lucrărilor, în ciuda dificultăților existente în piață privind aprovizionarea cu bitum și evoluția costurilor la combustibil.
Ne dorim ca acest ritm să fie menținut și să putem finaliza lucrările până la sfârșitul anului.(...).Obiectivul este să livrăm o lucrare executată la cele mai înalte standarde, iar până în prezent constructorul a demonstrat pe lotul adiacent că se poate”, declara recent directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, în urma vizitei în teren.
Lucrările pe tronsonul Chiribiș – Biharia sunt realizate de asocierea Precon Transilvania SRL - Citadina 98 SA.
Execuția lucrărilor era prevăzută contractual pentru o perioadă de 24 de luni, la care se adăugau șase luni pentru proiectare. În aceste condiții, finalizarea tronsonului în decembrie 2026 ar însemna lucrări realizate într-un timp de aproximativ 12 luni, adică la jumătate din termenul inițial prevăzut pentru construcție.
Practic, șoferii vor putea circula pe A3 între Cluj – Oradea, cu o „înterupere” pe segmentul „Meseș” (Nușfalău – Poarta Sălajului).
Valoarea contractului de proiectare și execuție pentru subsecțiunea 3C2 Chiribiș-Biharia este de 785 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
