Politică
Rețea feroviară de mare viteză și creșterea competitivității României, pe masa Comisiei Europene. Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj): „O viziune concretă despre o Românie mai sigură, mai competitivă și mai conectată”
Dezvoltarea unei economii competitive cu infrastructură modernă și realizarea unui cadru european pentru securizarea spațiului digital sunt câteva dintre temele abordate de deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj) cu reprezentanții europeni. „România contează atunci când are idei clare și curajul să le spună”, semnalează parlamentarul clujean.
De la protejarea spațiului digital, la consolidarea economică și până la propunerea unei rețele feroviare de mare viteză, deputatul liberal Ovidiu Cîmpean a propus Comisiei Europene și partenerilor francezi o viziune concretă despre o Românie mai sigură, mai competitivă și mai conectată.
„Trei întâlniri europene, trei teme majore pentru România: securitate, economie și infrastructură.
Am simțit, în toate discuțiile din ultimele săptămâni, același lucru: România contează atunci când are idei clare și curajul să le spună”, spune parlamentarul clujean Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Rețea feroviară de mare viteză și creșterea competitivității României, pe masa Comisiei Europene. Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj): „O viziune concretă despre o Românie mai sigură, mai competitivă și mai conectată”
Ovidiu Cîmpean a discutat cu Magnus Brunner, comisarul european pentru Afaceri Interne și Migrație, despre amenințările hibride digitale și riscurile majore generate de dezinformarea masivă prin rețele de conturi false și identități fabricate.
CITEȘTE ȘI:
România primește mai mulți bani de la UE: peste 60 de miliarde de euro în viitorul buget multianual european
În acest sens, deputatul liberal a propus crearea unui cadru european de verificare a identității utilizatorilor pe platformele de social media, în concordanță cu Regulamentul pentru Serviciile Digitale (DSA) și Strategia de Securitate Internă a UE.
„Europa trebuie să apere libertatea de exprimare, dar și adevărul”, spune Cîmpean în mesajul citat.
Discuțiile cu Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru Economie și Productivitate, au vizat consolidarea fiscală și creșterea competitivității României.
„Avem nevoie de un echilibru între stabilitatea bugetară și investițiile care pot genera dezvoltare sustenabilă.
Comisia Europeană a transmis un mesaj clar: România trebuie să continue reformele, dar și să valorifice mai bine fondurile europene pentru economie și infrastructură”, adaugă Ovidiu Cîmpean.
Rețea feroviară de mare viteză: România, conectată la marile coridoare europene
De asemenea, cu Vincent Guerend, director pentru Uniunea Europeană în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Franței, liberalul Ovidiu Cîmpean a discutat despre viitorul buget european (CFM 2028 – 2034), proiectele de infrastructură și parteneriatul strategic româno – francez.
CITEȘTE ȘI:
Tren rapid pe ruta Cluj - București - Litoral, printre prioritățile deputatului Ovidiu Cîmpean (PNL) pentru bugetul european
„Am propus dezvoltarea unei rețele feroviare de mare viteză în Estul Europei, care să conecteze România la marile coridoare europene. Acest proiect va aduce coeziune, mobilitate și dezvoltare echilibrată în Uniunea Europeană.
Europa are nevoie de curajul ideilor noi, iar România are nevoie de o voce fermă și respectată la masa deciziilor europene”, a explicat deputatul Ovidiu Cîmpean în mesajul citat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
