Sănătate

2 milioane de euro pentru aparatură care depistează cancerul mai rapid și precis la Spitalul Județean Cluj

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Cluj-Napoca a fost dotat cu aparatură

Spitalul Județean Cluj a fost dotat cu aparatură de ultimă generație, în valoare de două milioane de euro | Foto: Facebook, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca Spitalul Județean Cluj a fost dotat cu aparatură de ultimă generație, în valoare de două milioane de euro | Foto: Facebook, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca

 

 


 

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Cluj-Napoca a încheiat un proiect prin care Laboratorul de Genetică și Laboratorul de Anatomie Patologică au fost dotate cu aparatură specifică de diagnostic și tratament de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului și tratament personalizat în funcție de profilul tumoral identificat.


 

 


2 milioane de euro la Spitalul Județean Cluj pentru aparate care detectează cancerul mai rapid

Proiectul, în valoare de două milioane de euro a fost derulat de SCJU, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

„Astăzi finalizăm cu succes încă unul dintre proiectele pe care Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca le-a avut în derulare, anume dotarea Laboratorului de Genetică și a Laboratorului de Anatomie Patologică cu aparatură și echipamente de ultimă generație, proiect care s-a derulat în colaborare cu Ministerul Sănătății, dar sub îndrumarea autorității Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Un proiect care ne-a permis această dotare, în scopul diagnosticării precoce, a stabilirii unui profil tumoral și a tratamentului personalizat a bolnavilor cu cancer, un proiect în valoare de aproximativ 2.000.000 de euro, care ne-a permis îmbunătățirea condițiilor de muncă și a rafinării diagnosticului care se elaborează”, a declarat, joi, cu ocazia încheierii proiectului, managerul SCJU, Claudia Gherman

Laboratorul de genetică medicală a primit în dotare:


  • un extractor ADN
  • un aparat Real Time PCR
  • secvențiator NGS 
  • un aparat PCR
  • o hotă cu flux de aer Jaminar

Laboratorul de anatomie patologică a primit în dotare:

  • un procesator automat de țesuturi
  • o stație de includere la parafină cu anexă de răcire
  • un colorator automat
  • un sistem de acoperire a lamelor cu film/lamela
  • un microtom, o imprimantă lame microscop
  • o imprimantă casete histologice
  • un microscop optic
  • o stație de colorare imunohistochimică
  • o citologie
  • un scanner lame microscop
  • o baie de flotație
  • un microscop cu capete de examinare multiple

„Dorim să valorificăm la maximum oportunitățile de finanțare oferite de Programul Sănătate sau de către alte programe guvernamentale care prevăd alocarea de fonduri europene nerambursabile. Recentele finanțări sunt foarte importante deoarece prin ele ne adresăm pacienților oncologici, beneficiari ai activităților specifice curative pentru boala neoplazică. Detectarea precoce prin investigații de laborator de înaltă calitate și proceduri inovative oferă cea mai bună șansă de învingere a cancerului, concretizându-se în salvarea de vieți omenești”, se arată într-o informare a SCJU Cluj-Napoca.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Noi dotări medicale la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca. Consiliul Județean investește peste 1,8 milioane de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter