Educație

Grevă în perioada simulărilor examenelor naționale. Profesorii clujeni vor protesta în fața Guvernului. Lider de sindicat: „Nu suntem de acord cu măsurile politice care vizează în mod direct învățământul”.

Profesorii clujeni vor protesta, săptămâna viitoare, în Piața Victoriei, împotriva măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan educației și care îi afectează în mod direct. Mai mult, sindicaliștii clujeni iau în calcul și alte forme de protest, inclusiv greva în perioada simulărilor examenelor naționale.

Profesorii clujeni se pregătesc de proteste|Foto: FSLI - Facebook Profesorii clujeni se pregătesc de proteste|Foto: FSLI - Facebook

 

 


Profesorii clujeni vor protesta, miercuri, 4 februarie, în fața Guvernului. Reducerea numărului de clase și, implicit, creșterea forțată a efectivelor de elevi la clasă, măsuri impuse de Guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare, au provocat nemulțumiri în rândul profesorilor.

CITEȘTE ȘI: 
Sindicaliștii din Educație amenință cu proteste din cauza reducerii numărului de clase de gimnaziu și liceu: „Guvernul destabilizează grav școala românească”.

Mai mult, în urma sondajului realizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), sindicaliștii clujeni din Educație ar putea adera la noi forme de protest, precum grevă de avertisment de 2 ore și grevă în perioada simulărilor examenelor naționale, în martie 2026.


Grevă în perioada simulărilor examenelor naționale. Profesorii clujeni vor protesta în fața Guvernului. Lider de sindicat: „Nu suntem de acord cu măsurile politice care vizează în mod direct învățământul”.

Profesorii clujeni vor protesta, săptămâna viitoare, în Piața Victoriei. Informațiile au fost confirmate pentru monitorulcj.ro de liderul Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (FSLI), Lucia Cojocaru. 

Nu suntem de acord cu măsurile pentru diminuarea deficitului bugetar, care au fost adoptate în învățământ”, a transmis Lucia Cojocaru, liderul Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean. Măsurile aplicate de Guvern influențează salarizarea și statutul profesorilor, arată sindicaliștii din învățământ. 


Profesorii clujeni se pregătesc de proteste|Foto: FSLI - Facebook 

Membrii FSLI vor decide, joi seara, noile forme de protest la care ar putea recurge, după protestul programat în 4 februarie în fața Guvernului. 

CITEȘTE ȘI: 
Studenții se alătură protestului profesorilor: nemulțumirile din Educație ajung în fața Guvernului: „Orice măsură de reducere a fondului acordat universităților va genera creșteri ale taxelor studenților”

Recent, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a anunțat că profesorii vor fi în grevă de avertisment timp de 2 ore în zilele când au loc simulările examenelor naționale 2026. Mai mult, aceștia iau în calcul posibilitatea declanșării grevei generale, potrivit lui Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, notează HotNews.ro


De altfel, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a deschis un sondaj la nivel national în rândul membrilor de sindicat, dar și a profesorilor în general, pentru a stabili viitoarele acțiuni de protest, iar în urma rezultatelor, cel mai probabil, va fi adoptat un calendar oficial în acest sens: de la grevă de avertisment și grevă în perioada simulărilor examenelor naționale până la grevă generală. 

Recent, organizațiile studențești au anunțat susținerea protestului din educație, programat săptămâna viitoare în fața Guvernului României.


Sindicaliștii din Educație solicită oprirea politicii de reducere a posturilor din învățământul preuniversitar și creșterea alocării bugetare pentru educație, în acord cu importanța strategică a acestui domeniu. Aceștia afirmă că dacă Guvernul va continua această politică atunci vor fi nevoiți să intensifice acțiunile de protest, utilizând toate formele legale pentru apărarea drepturilor angajaților și a dreptului copiilor la educație.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Studenții se alătură protestului profesorilor: nemulțumirile din Educație ajung în fața Guvernului: „Orice măsură de reducere a fondului acordat universităților va genera creșteri ale taxelor studenților”

Sindicaliștii din Educație amenință cu proteste din cauza reducerii numărului de clase de gimnaziu și liceu: „Guvernul destabilizează grav școala românească”.

Austeritatea lovește în universități. Bolojan, discuții cu rectorii: „Propunerile au scopul de a continua reducerea cheltuielilor”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter