Ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, propune reintroducerea tezelor unice în clasele V – VIII, iar notele de la aceste teze să formeze un portofoliu care să conteze la intrarea în liceu.
Examenul de la finalul clasei a VIII-a poate fi „îmbunătățit” pentru a pune în valoare și alte competențe specifice, dincolo de cele evaluate la matematică și limba română. „Aș aduce și o probă de socio-umane și una de științe exacte”, spune ministrul Educației, Sorin Costreie.
În urma atacurilor din școlile din Bistrița și Pitești, Guvernul a decis aplicarea unui set de măsuri urgente pentru creșterea nivelului de siguranță în instituțiile de învățământ preuniversitar.
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin direcțiile de asistență socială din cadrul primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale.
Demers pentru debirocratizarea activității cadrelor didactice. Sindicaliștii din Educație cer ca bursele sociale să fie gestionate și plătite de autoritățile locale, astfel încât profesorii să nu fie transformați în „funcționari” care procesează date financiare și evaluează dosare de asistență socială.
Proiectul calendarului pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2027-2028 a fost publicat în consultare publică. Părinții ar urma să completeze și să depună cererile în perioada 31 martie - 23 aprilie 2027.