Studenții clujeni anunță o manifestație de protest, miercuri, în fața Prefecturii Cluj, pentru a cere anularea măsurilor de austeritate din Educație.
Sindicaliștii din Educație anunță un marș de protest săptămâna viitoare, în Capitală, împotriva legii salarizării promovate de Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan. „Oamenii sunt supărați și nemulțumiți de această lege care îi nedreptățește”, spune Lucia Cojocaru, liderul Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean.
Sindicaliștii din Educație au protestat, miercuri, în fața ministerului și amenință cu greva generală. La Cluj a fost deschisă consultarea internă pentru organizarea grevei generale în 25 mai 2026, în contextul nemulțumirilor legate de salarizare și condițiile de muncă.
Sindicaliștii din educație acuză presiuni din partea unor directori și a unor inspectorate școlare ce constrâng profesori să participe la simularea examenelor naționale.
Câteva mii de profesori, inclusiv din județul Cluj, au protestat, miercuri, în Piața Victoriei din București împotriva tăierilor din Educație aplicate de Guvernul Bolojan. Sindicaliștii spun că dacă guvernanții nu vor fi receptivi la solicitări, atunci învățământul riscă să fie paralizat de o grevă generală.
Profesorii clujeni vor protesta, săptămâna viitoare, în Piața Victoriei, împotriva măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan educației și care îi afectează în mod direct. Mai mult, sindicaliștii clujeni iau în calcul și alte forme de protest, inclusiv greva în perioada simulărilor examenelor naționale.