Actualitate

„Spațiu Schengen militar”, până în 2027: UE pregătește un sistem eficient pentru transportul militar în situații de urgență. Investiții de peste 17,6 miliarde de euro pentru transformarea industriei de apărare.

Uniunea Europeană vrea răspunsuri rapide în situații critice de securitate și eficientizează planul de mobilitate militară în spațiul comunitar.

UE face pași decisivi pentru activarea „spațiului Schengen militar”|Foto: Depositphotos.com UE face pași decisivi pentru activarea „spațiului Schengen militar”|Foto: Depositphotos.com

 

 


Pentru a facilita circulația rapidă și fără probleme a trupelor, a echipamentelor și a resurselor militare în întreaga Europă, Comisia Europeană (CE) sporește gradul de pregătire pentru apărare, cu accent pe pregătirea efectivă, printr-un pachet privind mobilitatea militară: un nou regulament privind mobilitatea militară și o comunicare comună, informează, miercuri, Comisia Europeană. 

În situații de crize, în care timpul de reacție este critic, Europa nu își poate permite să acționeze lent, se arată în documentul citat. 


UE face pași decisivi pentru activarea „spațiului Schengen militar”

Prin crearea unui spațiu de mobilitate militară la nivelul întregii UE până în 2027, pachetul privind mobilitatea militară aduce UE cu un pas mai aproape de un „spațiu Schengen militar”. 

CITEȘTE ȘI: 
Șeful marelui stat-major al armatei germane cere evaluarea tuturor tinerilor pentru serviciul militar

„Comisia urmărește, de asemenea, să stimuleze inovarea disruptivă în domeniul militar și să consolideze industria europeană de apărare printr-o foaie de parcurs privind transformarea industriei de apărare din UE”, se mai arată în informarea publicată de CE. 


Astfel, potrivit pachetului de mobilitate militară, investițiile prin programul Connecting Europe Facility 2028 – 2034 sunt în valoare de 17,65 miliarde de euro

Sursa: ec.europa.eu

Mobilitate militară crescută și comunicare comună

Acest lucru va facilita deplasarea mai rapidă, mai coordonată și în condiții mai sigure a trupelor și a echipamentelor militare în întreaga Europă, prin
*Eliminarea barierelor de reglementare 
*Crearea unui cadru pentru situații de urgență 
*Consolidarea rezilienței infrastructurii de transport
*Capacități de punere în comun și de partajare
*Consolidarea guvernanței și a coordonării


CITEȘTE ȘI: 
Rusia poate ataca un stat NATO în cinci ani. Teritorul alianței, amenințat.

Astfel, proiectul propus de CE introduce primele norme armonizate la nivelul UE privind mobilitatea militară și stabilește norme și proceduri clare pentru deplasările militare transfrontaliere, cu un termen maxim de prelucrare de trei zile și formalități vamale simplificate.

De asemenea, un nou sistem de răspuns consolidat la mobilitatea militară europeană (EMERS) pentru proceduri accelerate și acces prioritar la infrastructură va sprijini forțele armate care acționează în contextul UE sau NATO.


Transformarea industriei de apărare

„Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a arătat cât de repede evoluează tehnologiile de apărare. Inovații precum IA, sistemele cuantice, dronele și tehnologiile spațiale remodelează câmpul de luptă. Noii actori din domeniul apărării, de la întreprinderi nou-înființate la IMM-uri inovatoare, schimbă modul în care Europa se dezvoltă și produce capabilități militare”, notează Comisia Europeană. 

Pentru transformarea industriei de apărare europene, strategia se axează pe patru priorități: 
*sprijinirea investițiilor în întreprinderile din domeniul apărării, 
*accelerarea dezvoltării de noi tehnologii, 
*extinderea accesului la capabilitățile de apărare 
*promovarea competențelor necesare pentru a susține avantajul tehnologic al Europei.

Comisia va prezenta Consiliului și Parlamentului European noul regulament privind mobilitatea militară spre adoptare în cadrul procedurii legislative ordinare.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Mark Rutte: „România cheltuie mai mult de 2% pentru apărare, cu planul de a spori la 3,5% până în 2030”

România a sprijinit Ucraina cu 1,5 miliarde de euro. Consiliul Fiscal: „O parte semnificativă a fost acoperită din bugetul UE”.

Reînarmarea Europei. Plan de apărare de 800 de miliarde de euro! „Trăim vremuri periculoase”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter