Actualitate
Județul Cluj, vizat de o nouă avertizare meteo: Cod galben de ninsori și vânt
Județul Cluj se află, până luni dimineața, sub o nouă atenționare meteo de ninsori viscolite. Stratul de zăpadă la munte ajunge la 20-25 cm.
Județul Cluj se află, până luni dimineața, sub o nouă atenționare meteo de ninsori viscolite|Foto: monitorulcj.ro
Meteorologii au emis, duminică, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ninsori, valabile în cea mai mare parte a țării până marți dimineața, precum și o informare de precipitații moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei și viscol la munte, în același interval.
CITEȘTE ȘI:
Vreme închisă cu temperaturi negative, ninsori și viscol. Prognoza meteo pentru Cluj.
Conform prognozei de specialitate, în perioada 4 ianuarie, ora 10:00 - 5 ianuarie, ora 10:00, va fi Cod galben de ninsori în Banat, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în vestul și nordul Olteniei și în Carpații Meridionali și Occidentali.
Astfel, dacă până acum doar zona montană a Clujului era vizată de avertizare meteo de vreme severă, meteorologii au eextins atenționarea meteo pentru întreg județul, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
În aceste zone, se vor acumula 15 - 25 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 20 - 25 cm, iar în zonele joase de relief, de 10 - 20 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, de 70 - 85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
În același interval, va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu de vreme rea în zona montană a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, unde temporar ninsoarea va fi abundentă și se va depune strat de zăpadă de 25 - 30 cm (echivalent în apă de 25 - 30 l/mp), iar la altitudini mari vor fi rafale de 80 - 90 km/h, viscol puternic și vizibilitate redusă.
Alerte meteo de ninsori în majoritatea regiunilor, până marți dimineața
De asemenea, de luni dimineața până marți, la ora 10:00, un Cod galben de ninsori vizează zonele de munte, în timp ce în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori și lapoviță, apoi mixte (ploi, lapoviță și pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș.
Un Cod portocaliu va fi valabil și în intervalul 5 ianuarie, ora 10:00 - 6 ianuarie, ora 10:00, pe parcursul căruia în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, îndeosebi la altitudini de peste 1.400 de metri, va continua să ningă temporar abundant.
Meteorologii ANM precizează că, până vineri, 9 ianuarie, temporar, vor fi precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
