Externe

Rusia poate ataca un stat NATO în cinci ani. Teritorul alianței, amenințat.

Rusia poate ataca un stat membru NATO în termeni de cinci ani, astfel că teritoriul alianței poate fi amenințat militar până în 2030.

Rusia, pregătită să atace un stat NATO în cinci ani|Foto: Depositphotos.com Rusia, pregătită să atace un stat NATO în cinci ani|Foto: Depositphotos.com

 

 


Avertisment categoric în privința intenției Rusiei de a ataca un stat membru NATO, după ultimul Summit al alianței desfășurat recent la Haga

Rusia ar putea avea în cinci ani capacitatea de a amenința militar NATO pe teritoriul alianței, a apreciat joi ministrul apărării italian, Guido Crosetto, citat de Reuters, potrivit Agerpres.ro


Rusia, pregătită să atace un stat NATO în cinci ani

Adresându-se parlamentarilor cu privire la rezultatul summitului NATO de săptămâna trecută, când aliații au convenit să crească cheltuielile militare și de securitate, Crosetto a arătat că „aliații și-au făcut cunoscute preocupările față de amenințarea tot mai mare din partea Rusiei. Nu există indicii despre o convertire a producției rusești către scopuri civile, nici chiar în eventualitatea unui armistițiu” cu Ucraina, a spus el.

CITEȘTE ȘI: 
Statele membre NATO au decis majorarea cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB. „Angajamentul de neclintit” pentru apărarea colectivă, reafirmat la Summitul de la Haga.

Ministrul i-a mai informat pe legiuitori că aparent sprijinul popular al rușilor pentru războiul din Ucraina este neschimbat.


Fără a preciza sursa datelor, el a afirmat că Rusia a pierdut peste un milion de soldați, din care 200.000 în prima jumătate a lui 2025, însă Moscova „a reușit să mobilizeze încă 300.000 în șase luni, fără nicio erodare a consensului intern”.

NATO aprobă mai mulți bani pentru Apărare. Rusia, o „amenințare” pe termen lung

La Summitul de la Haga, desfășurat la sfârșitul lunii iunie, liderii țărilor membre ale NATO s-au angajat să investească 5% din PIB pentru apărare și securitate, până în 2035. Majorarea cheltuielilor pentru apărare și securitate a fost susținută în contextul în care Rusia rămâne o „amenințare” pe termen lung pentru securitatea euroatlantică. 


CITEȘTE ȘI: 
Avertismentul fostului premier rus: „Putin vrea totul. Moldova cade în trei zile și ar fi la granițele voastre”

La începutul lunii mai, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus membrilor alianței să majoreze cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB și să aloce încă 1,5% pentru cheltuieli mai largi legate de securitate, pentru a răspunde cererii președintelui american, Donald Trump, privind o țintă de 5%.

Statele membre NATO și-au reafirmat „angajamentul de neclintit” de a se apăra reciproc în cazul unui atac.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Statele membre NATO au decis majorarea cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB. „Angajamentul de neclintit” pentru apărarea colectivă, reafirmat la Summitul de la Haga.

Rusia a cerut ca România și alte țări din Europa de Est să reintre sub influența sa. Cristian Diaconescu: „Nu avem garanții”

Șeful NATO propune majorarea cheltuielilor pentru apărare și securitate până la 5% din PIB

abonare newsletter