Tribuna Parlamentară
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj): „Spitalul Regional Monobloc de Copii din Cluj reprezintă o prioritate națională! Proiectul nu poate fi abandonat”
Deputatul Remul Lăpușan critică excluderea Spitalului Pediatric Monobloc Cluj din lista proiectelor finanțate prin PNRR. „Este o decizie lipsită de viziune și contravine în mod direct interesului public”, spune parlamentarul PSD Cluj.
Mesaj ferm transmis de deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD Cluj) în Parlament: „Sănătatea copiilor nu poate fi victima birocrației! În calitate de deputat de Cluj, cer Guvernului și autorităților responsabile să revizuiască urgent această decizie”, a transmis parlamentarul social-democrat în Camera Deputaților.
CITEȘTE ȘI:
Guvernul a ocolit Clujul: județul rămâne fără două obiective medicale din PNRR. România pierde proiecte de 7 miliarde de euro, bani europeni.
Potrivit lui Remus Lăpușan, Spitalul Regional Monobloc de Copii din Cluj nu este doar un obiectiv medical, ci reprezintă o investiție de suflet, o investiție în viață.
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj): Spitalul Regional Monobloc de Copii din Cluj reprezintă o prioritate națională! Proiectul nu poate fi abandonat”
„Vorbim despre sute de mii de copii care ar urma să fie tratați aici, într-o unitate modernă, adaptată nevoilor actuale. Este inadmisibil ca acest proiect să fie scos de pe lista de finanțare prin PNRR, în timp ce spitalele de pediatrie din România funcționează încă în clădiri vechi și depășite”, a declarat deputatul PSD de Cluj.
Sănătatea copiilor nu poate fi victima birocrației sau a disputelor politice. Fiecare lună pierdută înseamnă întârzieri pe șantier, costuri suplimentare și, cel mai grav, șanse ratate pentru viețile celor mai vulnerabili pacienți.
Deputatul clujean a arătat că Guvernul trebuie să revizuiască urgent decizia și să readucă acest proiect în centrul priorităților naționale. România are obligația morală și politică de a le oferi copiilor condiții decente de tratament.
Voință politică și solidaritate pentru proiecte esențiale de sănătate publică
Există soluții de finanțare prin renegocierea PNRR sau prin alte programe europene nerambursabile. Important este să existe voință și responsabilitate, pentru că viețile copiilor valorează incomparabil mai mult decât calculele electorale ori orgoliile de moment. „Fonduri există, iar soluții sunt la îndemână. Este nevoie doar de voință politică și solidaritate”, a subliniat Remus Lăpușan.
CITEȘTE ȘI:
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj), mesaj tranșant în Parlament: „România are nevoie de o reformă reală a statului”
Statul nu poate cere performanță medicilor și asistentelor dacă îi condamnă să lucreze în spitale improprii.
„Nu putem cere încredere părinților dacă sistemul îi întâmpină cu lipsuri și improvizații. România europeană nu înseamnă doar drumuri și autostrăzi, ci și spitale moderne, accesibile și funcționale.
Un copil salvat astăzi înseamnă un adult sănătos mâine. Spitalul Regional Monobloc de Copii din Cluj nu poate fi amânat, redus sau abandonat. Fac apel la Guvern să trateze cu responsabilitate acest proiect, pentru că sănătatea copiilor noștri este mai importantă decât orice dispută politică”, a concluzionat deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan.
Deputatul clujean a făcut apel la solidaritate politică în Parlament pentru a face Spitalul Pediatric Monobloc un proiect funcțional care trebuie să se concretizeze.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: