Politică

Alin Tișe, convocat la ședința „greilor” din PNL: „Brusc, suntem băgați în seamă. Gândul meu e simplu și tăios: Mergeți acasă!”

Mesaj dur transmis de liberalul clujean Alin Tișe în contextul ședinței „greilor” din Biroul Național al PNL: „De ce ne invită acum la sedință? Pentru ca e «groasă». Pentru că, aparent, «ciolanul» a intrat în faza critică”, spune președintele Consiliului Județean Cluj.

Alin Tișe, mesaj dur pentru „greii” din PNL: „Aceeași trădători cu «ciolanul printre dinți», care rând pe rând l-au trădat pe Antonescu, Orban, Cîțu, Ciucă și acum…Ilie, pregătește-te!”| Foto: Inquam Photos / Codrin Unici Alin Tișe, mesaj dur pentru „greii” din PNL: „Aceeași trădători cu «ciolanul printre dinți», care rând pe rând l-au trădat pe Antonescu, Orban, Cîțu, Ciucă și acum…Ilie, pregătește-te!”| Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

 

 


Biroul Politic al PNL se va reuni în ședință de urgență în contextul deciziei PSD de retragere a sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. 

CITEȘTE ȘI: 
PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan: Premierul exclude o demisie

Demersul tardiv al liberalilor este ironizat de președintele Consiliului Județean Cluj, care semnalează că liderii din teritoriu nu au fost consultați atunci când Guvernul Bolojan a aplicat măsurile fiscale de austeritate prin tăieri succesive sub pretextul reformelor necesare, însă acum PNL are nevoie de susținerea primarilor și a liderilor de consilii județene din țară.


Aceeași trădători cu «ciolanul printre dinți», care rând pe rând l-au trădat pe Antonescu, Orban, Cîțu, Ciucă și acum…Ilie, pregătește-te!”, notează Alin Tișe într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

Alin Tișe, convocat la ședința „greilor” din PNL: „Brusc, suntem băgați în seamă. Gândul meu e simplu și tăios: Mergeți acasă!”

Nu e prima dată când liberalul clujean Alin Tișe semnalează deficiențele măsurilor asumate de Guvern. 


CITEȘTE ȘI: 
Alin Tișe critică Guvernul: „E în divorț. Poporul nu mai crede pe nimeni”

Tișe s-a pronunțat în mod repetat împotriva modului în care investițiile prioritare ale Clujului au fost neglijate de Guvern și a semnalat necesitatea reformării Partidului Național Liberal. 

Acum, președintele Consiliului Județean Cluj transmite un mesaj tăios către liderii de la centru ai PNL.


„Deodată, cei care în majoritatea lor n-au câștigat nici măcar o luptă electorală cu oglinda din baie, au decis că ar fi util să audă și vocea celor care…, chiar au fost votați: primarii și noi, amărâții de președinți de consilii județene. (Nu-i așa, «baroni, hoți, îmbuibați, bișnițari, afaceriști, băgători de seamă» dar…, în primul rând băgătorii de voturi în sacul partidului atunci când e nevoie de noi!)

CITEȘTE ȘI: 
Președintele CJ Cluj îl critică pe Ilie Bolojan. Alin Tișe: „Premierul nu a găsit bani pentru spitale din Cluj, dar a finanțat în Oradea, unde nu are medici”.

Sursa: Alin Tișe – Facebook

O idee revoluționară, de a ne invita la ședință, aproape indecentă în partidele captive de 35 de ani, de acelorași «grei», în majoritatea lor incompetenți politic, care se schimbă între ei doar când își fură scaunul unul altuia. Aceeași trădători cu «ciolanul printre dinți», care rând pe rând l-au trădat pe Antonescu, Orban, Cîțu, Ciucă și acum…Ilie, pregătește-te! 


De ce ne invită acum la sedință? Pentru ca e «groasă»! Pentru că, aparent, «ciolanul» a intrat în faza critică. Nu mai e doar hrană, e patrimoniu național. Interes strategic al stabilității țării! 

Și, brusc, suntem băgați în seamă, noi ăștia, ignorați până ieri, când se tăiau drepturi cu o precizie chirurgicală, de la prima zi de concediu medical, la bursele studenților, indemnizația mamelor, a persoanelor cu dizabilități…, etc.

Până mai ieri noi, ignoranții «fără înțelegere și viziune asupra crizei», devenim azi relevanți.

Nu pentru idei, evident. Pentru decor! 

«Greii partidului» vorbesc acum, bătându-se pe piept cu patos, despre «interes național», cu o seriozitate de operetă. Ca și cum țara ar fi un abonament premium, care expiră dacă nu e gestionat de aceiași 12% eterni ai PNL - condus de aceiași indivizi, în majoritate, incompetenți politic!

CITEȘTE ȘI: 
Alin Tișe: „PNL a ajuns la momentul unei «mari dezbateri istorice»: USR-izare sau PSD-izare!?”

Mă întreb dacă ceilalți 80% din parlament, nu reprezintă tot poporul român!?  Restul românilor? Sunt doar spectatori, sau mai grav, votanții «greșiți» ai altor partide, nu-i așa?

Realitatea e mai simplă și mai crudă: dacă mergi la piață, la magazin sau la colțul blocului, nu găsești «susținere», găsești respingere violentă și nedumerire totală. Nedumerirea că încă se poate guverna în perfuzie și cu aplomb. 

Așa că vine momentul sincerității brute: un partid care nu se poate reforma pe sine nu va reforma niciodată o țară. Va reforma doar scaunele dintr-un birou în altul. Iar eu, catalogat poetic drept «misogin și la..giu» (titlu care, recunosc, sună mai autentic decât multe funcții politice ocupate de incompetenții partidului), aleg să nu mai particip la teatrul absurdului.

Nu vreau să fiu întrebat acum. Pentru că n-am fost întrebat nici când conta și nici când ați luat măsurile!  Gandul meu e simplu și tăios: Mergeți acasă! Dormitul e, în sfârșit, o activitate productivă pentru voi.

Țara nu e a unui partid. Nici măcar a unuia clasat pe locul trei în parlament, care se crede indispensabil la 12%.

România nu moare fără voi. Dar, sigur, nu trăiește mai bine, cu voi. Iar noi, ceilalți membri votați de oameni, cu realizări și azi cu «invitații» - așteptăm. Nu de la voi, ci de la alții! Nu minuni. Reforma internă! Competență care să salveze instabilitatea! Acasă cu incompetentii! Reformarea partidului pentru a putea realiza reformarea țării! Nimeni din partid nu mai crede în titulele voastre.

Lăsați PNL să trăiască, altfel veți stinge lumina acestui partid în curând, sau veți păstra mereu doar luminița aia mică, de care aveți nevoie doar voi cei incompetenți politic, trădători «cu ciolanul printre dinți»!
PS.
Pentru mințile înfierbântate și autosuficiente: 
1. Prin acest text - pamflet, nu atac partidul și nici pe cineva anume, pentru că nu vreau să iau locul nimănui. Este o părere personală, despre situația din partid. 
2. Nu mai sunt interesat de nici o funcție și nu voi mai candida niciodată la nici o funcție de conducere în acest partid.
3. Partidul aceasta are nenumărați oameni onești, de bună credință și competenți pe care îi prețuiesc și admir. Prezentul text nu se referă la ei!”, notează Alin Tișe în mesajul citat. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Alin Tișe, reacție virulentă după ce Guvernul a decis să scoată proiectele medicale din Cluj din schema de finanțare: „Nu vreau să tac! Zeci de mii de copii din Transilvania și din întreaga țară sunt condamnați să sufere”.

Alin Tișe, președinte CJ Cluj: „Știu cu cine NU se consultă Bolojan. Cu mine! PNL riscă să dispară”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter