Externe

Macron promite o viitoare misiune „defensivă” pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat, luni, pregătirea unei viitoare misiuni internaționale pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz, astfel încât petrolul și gazele să poată fi transportate liber.

Emmanuel Macron promite o viitoare misiune pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz | Foto: DepositPhotos.com Emmanuel Macron promite o viitoare misiune pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz | Foto: DepositPhotos.com

 

 


Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat luni, în cadrul unei scurte vizite efectuate în Cipru, pregătirea unei viitoare misiuni internaționale „pur defensive” pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz, astfel încât petrolul și gazele să poată fi transportate liber. 

CITEȘTE ȘI: 
Totul s-ar putea scumpi din cauza blocajului de la Strâmtoarea Ormuz, provocat de războiul din Orientul Mijlociu

Această nouă misiune este parte a unei importante desfășurări militare franceze în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, relatează AFP, citată de Agerpres.ro


Macron promite o viitoare misiune pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz

Cu această ocazie, şeful statului francez s-a deplasat la aeroportul militar din Paphos, în sud-vestul insulei mediteraneene, care a fost lovit de o dronă la scurt timp după începerea ofensivei israeliano-americane împotriva Iranului în 28 februarie, pentru a-l asigura pe omologul său cipriot, Nikos Christodoulides, de sprijinul său.

„Când Cipru este atacat, Europa este cea atacată”, a declarat preşedintele francez.

În plus, UE s-a declarat dispusă „să adapteze şi să-şi întărească şi mai mult” misiunile de protecţie maritimă, au declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, la încheierea unei reuniuni prin videoconferinţă cu mai mulţi lideri din Orientul Mijlociu.


La rândul său, Emmanuel Macron a declarat că Franța este „pe cale de a pune în aplicare” o „misiune pur defensivă, strict de însoţire în scopul de a permite, de îndată ce va fi posibil, după ieşirea din faza cea mai fierbinte a conflictului escortarea navelor port-containere şi a petrolierelor pentru redeschiderea treptată a strâmtorii Ormuz”, a afirmat şeful statului francez.

CITEȘTE ȘI:
Prețul petrolului a trecut de 110$ pe baril pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu

Aceasta este „esenţial pentru comerţul internaţional, dar de asemenea pentru circulaţia gazelor şi a petrolului care trebuie să poată pleca din nou din această regiune”, a afirmat Macron, în timp ce impracticabilitatea strâmtorii, din cauza conflictului, a făcut ca preţurile la hidrocarburi să crească vertiginos în ultimele zile.


Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineața cu aproape 19%, la 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale.

Provocările din domeniul energetic, pe agenda summitului de la Paris

Emmanuel Macron a asigurat că pregăteşte această misiune„strict paşnică” împreună cu parteneri „europeni şi non-europeni”. Partea franceză a evocat discuţii în aceste sens cu India şi alte ţări asiatice puternic afectate de situaţia actuală.


Franţa, care asigură preşedinţia G7 în acest an, se pregăteşte pentru o reuniune a miniştrilor energiei, preconizată pentru marţi, în marja unui summit la Paris asupra energiei nucleare civile.

„Mi-aş dori să putem mobiliza o coordonare strânsă la nivelul G7 pentru a gestiona cât mai bine problemele energetice”, a declarat preşedintele francez, care a spus că ţările din acest grup (Franţa, SUA, Regatul Unit, Italia, Germania, Canada şi Japonia) iau în considerare, printre alte opţiuni posibile, şi utilizarea rezervelor lor strategice.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

Prețul petrolului a trecut de 110$ pe baril pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu

O nouă rachetă balistică iraniană, doborâtă de sistemele de apărare ale NATO în spațiul aerian al Turciei

Minim 5 soluții ca prețul carburanților să NU fie 10 lei/litru. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Este extrem de important să nu ajungem la două cifre”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter