Educație

Mii de elevi din Cluj, verificați la final de clasa a II-a

Testări naționale pentru cei mai mici elevi: 7.217 copii din Cluj susțin evaluările la final de clasa a II-a.

Testări naționale pentru cei mai mici elevi: peste 7.000 copii din Cluj susțin evaluările la final de clasa a II-a|Foto: magnific.com Testări naționale pentru cei mai mici elevi: peste 7.000 copii din Cluj susțin evaluările la final de clasa a II-a|Foto: magnific.com

 

 


7.217 de elevi din clasele a II-a, din județul Cluj vor susține probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la finalul clasei a II-a, sesiunea mai 2026.

Mii de elevi din Cluj, verificați la final de clasa a II-a

În perioada 12-15 mai, la nivelul județului Cluj, 7.217 de elevi din clasele a II-a, dintre care 5.168 de elevi din mediul urban și 2.049 de elevi din mediul rural, vor susține evaluările specifice, la finalul clasei a II-a, desfășurate potrivit calendarului de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a.


CITEȘTE ȘI: 
Peste 16.000 de copii din Cluj vor beneficia de programul „Masă sănătoasă” în școli

La nivelul municipiului Cluj-Napoca, Evaluarea Națională la finalul clasei a II-a, va fi susținută de către 3.851 de elevi, din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private.

Marți, 12 mai, elevii claselor a II-a vor susține prima probă la Limba română/ Limba Maternă, privind evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise. Miercuri, 13 mai, se va desfășura proba de evaluare a competențelor de receptare a mesajelor citite, la disciplina Limba română și Limba Maternă. Joi, 14 mai, elevii claselor a II-a vor susține proba de evaluare a competențelor la disciplina Matematică și Explorarea Mediului.


Elevii care studiază în limba minorităților naționale vor susține vineri, 15 mai 2026, proba de evaluare a competențelor de receptare-producere a mesajelor scris-citite în limba română. 

„Recomand cadrelor didactice și părinților să acorde importanță acestor evaluări, datorită relevanței lor în raport cu această etapă de dezvoltare a elevilor, astfel încât să poată fi concepute planuri de învățare personalizate acolo unde este necesar. Aceste evaluări oferă o imagine clară asupra nivelului competențelor dobândite de elevi până în prezent. În același timp, această analiză le permite profesorilor să utilizeze rezultatele la nivelul unității de învățământ preuniversitar, prin adoptarea unor măsuri adaptate fiecărei clase, având ca obiectiv îmbunătățirea progresului fiecărui elev”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Cluj. 


CITEȘTE ȘI: 
Înscrierile la creșe și grădinițe în Cluj încep din 18 mai, calendarul complet pentru anul școlar 2026-2027!

Administratorii acestor evaluări naționale standardizate sunt învățătorii claselor a II-a. Fiecare administrator de test este asistat de un al doilea cadru didactic care nu predă la clasa respectivă și care are responsabilitatea de a susține procesul de administrare a instrumentelor de evaluare standardizată la nivelul clasei. Evaluările se desfășoară în timpul orelor de curs, în funcție de programul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, de regulă, în sălile de clasă în care elevii își desfățoară activitatea.

Pentru elevii claselor a II-a, timpul alocat fiecărei probe este de 45 de minute. Testele sunt evaluate în cadrul unității de învățământ preuniversitar, în maximum șapte zile de la data susținerii utimului test de la clasa respectivă.


Rezultatele obținute de către elevi la aceste probe nu se consemnează în catalogul clasei și nu se afișează, urmând a fi valorificate pentru întocmirea planurilor individualizate de învățare ale elevilor. Aceste rezultate se comunică individual fiecărui elev și părinte, având drept scop evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a pentru disciplinele: limba română, limba maternă și matematică.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Manuale școlare gratuite pentru copii: Din 2027, statul va asigura auxiliarele, jocurile și materialele educaționale pentru antepreşcolari și preşcolari

Ministerul Educației a aprobat un nou set de 320 de programe școlare pentru învățământul liceal

Ultimele Stiri
abonare newsletter