Educație
Peste 600 de elevi din Gherla au început anul școlar într-un spațiu modern de studiu. Mircea Abrudean: „Educația este pilonul societății”.
Sute de elevi din municipiul Gherla au început anul școlar în condiții moderne de studiu. „Copiii noștri au nevoie de tot ce e mai bun pentru a duce mai departe moștenirea culturală a acestei țări”, spune președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean.

Un proiect important pentru comunitatea din Gherla – reabilitarea și modernizarea școlii din municipiu, prin susținerea parlamentarilor clujeni, inclusiv a președintelui Senatului, Mircea Abrudean, a fost încheiat cu succes, astfel că sute de elevi benefiază de condiții moderne de studiu odată cu debutul anului școlar.
Peste 600 de elevi din Gherla au început anul școlar într-un spațiu modern de studiu. Abrudean: „Educația este pilonul societății”
Școală nouă pentru elevii din Gherla, în urma încheierii procesului de modernizare a școlii gimnaziale din municipiu.
CITEȘTE ȘI:
Întâlnire importantă pentru Cluj. Prefectul Maria Forna și Mircea Abrudean, președintele Senatului, au discutat despre proiectele din județ.
Proiectul de modernizare a Școlii Gimnaziale nr.1 Gherla a fost susținut de autoritățile locale și de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj, iar concretizarea acestuia a fost posibilă prin implicarea parlamentarilor clujeni.
Un rol esențial în sprijinirea procesului de reabilitare și modernizare a școlii din Gherla i-a revenit senatorului clujean Mircea Abrduean, președinte al Senatului României.
„Mă leagă multe amintiri frumoase din anii mei de liceu aici în Gherla. Sunt bucuros să văd cum se dezvoltă această comunitate și cum proiectul de reabilitare al școlii, pe care l-am susținut în ultimii ani, s-a finalizat. Instituția oferă de astăzi cele mai înalte standarde calitative de învățare, cu săli de clasă moderne și echipamente care să sprijine actul educațional”, a transmis liberalul clujean Mircea Abrudean.
„Câteva zeci de mii de elevi s-au format la Școala Nr. 1 din Gherla, în cei peste 60 de ani scurși de la înființare, în 1963, dar nu toți și nici profesorii lor nu au avut condițiile pe care le-ar fi meritat. Doar prin efortul, înțelepciunea și îngăduința lor, generații întregi de elevi au crescut, au învățat și s-au dezvoltat aici. Le mulțumesc și îi felicit!
Învățând creștem oameni mari. Educația este cel mai important pilon al unei societăți. Copiii noștri au nevoie de tot ce e mai bun pentru a duce mai departe moștenirea culturală a acestei țări”, a adăugat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
De altfel, investiția în infrastructura educațională din Gherla a beneficiat de sprijinul constant al parlamentarilor clujeni Ovidiu Cîmpean și Radu Moisin.
Valoarea totală a investiției, finanțate din fonduri europene dar susținute și de administrația locală, depășește 10 milioane de euro.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: