Educație
Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: Rată de promovare în creștere la Cluj, după contestații
Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat au fost afişate marţi, iar în Cluj rata de promovare crește ușor: din 750 de candidați, doar 221 au reușit să promoveze.

Marți au fost publicate rezultatele finale obținute de către absolvenții studiilor liceale care au susținut probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea august 2025, în urma contestațiilor.
CITEȘTE ȘI:
Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: peste 860 de candidaţi, înscrişi la Cluj. Calendarul probelor.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web dedicată, cât și în centrele de examen organizate în județul Cluj.
Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: Rată de promovare în creștere la Cluj, în urma contestațiilor
Examenul de Bacalaureat, sesiunea august 2025 s-a desfășurat în perioada 4 – 14 august 2025.
Afișarea rezultatelor s-a realizat prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului, în concordanță cu regulamentul GDPR privind protecția datelor cu carcater personal.
În județul Cluj, rata de promovare pentru promoția curentă este de 29.64%, cu 2.56% mai mare față de rezultatele afișate inițial (27,08%).
De asemenea, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale rata de reușită pentru candidații din promoțiile anterioare, este de 29.10%. A crescut cu 3.79%, după soluționarea contestațiilor, de la 25.31%, rata inițială.
Rata cumulată de promovare, în sesiunea august 2025, după etapa de soluționare a contestațiilor este de 29,47%.
Astfel, în sesiunea august 2025 a examenului național de Bacalaureat, în județul Cluj, din totalul celor 750 de candidați prezenți au promovat 221 de candidați. Dintre aceștia, 150 de candidați aparțin promoției 2025, iar 71 de candidați provin din promoțiile anterioare, potrivit informării remise monitorulcj.ro de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj.
10.987 de contestaţii la nivel național
La nivel național, rata de succes a crescut cu 3,5% după rezolvarea contestaţiilor ajungând la 31,9%, potrivit Ministerului Educației. Au fost depuse 10.987 de contestaţii, iar pentru 10.574 de lucrări notele au fost modificate prin creştere/descreştere pe segmentul 0,5 - 1,5 puncte.
Rata de participare la sesiunea a doua a fost de 84,9%. S-au prezentat 25.710 candidaţi din totalul celor 30.279 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 69 de candidaţi.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: