Economie

Problema combustibilului afectează și zborurile de Cluj. Program actualizat pe ruta München, operată de Lufthansa.

Aeroportul Internațional Cluj a publicat programul actualizat al zborurilor operate de Lufthansa, de la și către München.

Zborurile Cluj - München, afectate după ce Lufhtansa a renunțat la divizia City Line | Foto: Facebook, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj / Fotografie ilustrativă Zborurile Cluj - München, afectate după ce Lufhtansa a renunțat la divizia City Line | Foto: Facebook, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj / Fotografie ilustrativă

 

 


Programul actualizat al zborurilor Lufthansa, de la și către Cluj a fost publicat joi, 30 aprilie 2026, pe site-ul Aeroportului Cluj.

 


 

David Ciceo: Criza combustibililor afectează și zborurile de la Aeroportul Cluj

Directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo a precizat, cu o zi înainte, că și Aeroportul Cluj este afectat de problema combustibililor pentru avioane, în contextul războiului din Orientul Mijlociu.


Ne afectează și pe noi (problema combustibilului - n. red.) pentru că Lufthansa City Line a fot desființată. Ei zburau la Cluj. Aveam aproximativ 20 de zboruri săptămânal Cluj - München. Din luna mai 2026 vom avea doar cinci pe săptămână, în loc de cele 20. Bineînțeles că discutăm cu Lufthansa pentru a recupera frecvențele pierdute, compania SWISS, care face parte din grupul Lufthansa, începând cu luna mai va mări frecvențele (Cluj - Zürich - n. red.) și discutăm și cu alte companii aeriene”, a spus David Ciceo, miercuri, 29 aprilie 2026, la aniversarea 1 mililon de pasageri pe Aeroportul Cluj în 2026.

Între timp, Lufthansa a transmis și o actualizare a programului de zbor pentru cursele Cluj - München, iar programul în luna mai 2026 diferă puțin.


Program zboruri pentru luna mai 2026, Lufthansa, ruta Cluj - München | Foto: airportcluj.ro

 

Modificările nu reprezintă o surpriză, deoarece, David Ciceo a anunțat, în 21 aprilie 2026, pentru monitorulcj.ro, faptul că acest program se modifică foarte des.


Totuși, în luna iunie 2026, situația este mult mai bună, cu un număr mai mare de zboruri pe ruta Cluj - München.

Program zboruri pentru luna iunie 2026, Lufthansa, ruta Cluj - München | Foto: airportcluj.ro

 

„Vom fi prudenți în ceea ce privește activitatea. Nu știe nimeni cum va evolua situația legată de prețul combustibilului. Tariful combustibilului de avion s-a dublat în Europa. Nu există suficientă capacitate de procesare, din păcate, pentru că Europa a importat 40% din Orientul Mijlociu. Sperăm să nu afecteze foarte mult. Suntem în discuții permanente cu furnizorii de combustibili, celelalte aeroporturi și companiile aeriene. Am reușit în 2020 să gestionăm o situație de criză extraordinară cu pandemia de Covid-19, când traficul a scăzut la 0 brusc. Avem o capacitate de reziliență”, a mai spus David Ciceo, miercuri.

Reamintim că, la jumătatea lunii aprilie 2026, greva angajaților de la Lufthansa, cea mai mare companie aeriană din Europa, a dus la anularea unor zboruri de Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a atins pragul de 1.000.000 de pasageri în 2026. Surpriză pentru un viitor pilot Wizz Air!

Singurul român în spațiu, Dumitru Prunariu, la Aeroportul Cluj: „Vom învăța cum să trăim pe altă planetă”.

Ce se întâmplă cu zborurile Cluj - München după ce Lufthansa a închis divizia CityLine? David Ciceo: „Întreruperea era programată peste 1-2 ani”.

Continuă ANULAREA zborurilor la Aeroportul Internațional Cluj din cauza grevei angajaților Lufthansa

Zboruri ANULATE la Aeroportul Cluj din cauza grevei angajaților Lufthansa. David Ciceo: „2.500 de pasageri sunt afectați”.

Aeroportul Cluj, negocieri active cu reprezentanții Lufthansa pentru creșterea numărului de zboruri. Recomandări pentru pasagerii afectați.

Ultimele Stiri
abonare newsletter