Economie

Datoria externă a României a ajuns la 229,9 miliarde de euro: creștere spectaculoasă de 1,5 miliarde de euro în primele două luni din an

Datoria externă totală a României a crescut semnificativ în primele luni ale anului și ajunge aproape de 230 de miliarde euro.

Datoria externă totală a României a crescut semnificativ în primele luni ale anului și ajunge aproape de 230 de miliarde euro| Foto: monitorulcj.ro Datoria externă totală a României a crescut semnificativ în primele luni ale anului și ajunge aproape de 230 de miliarde euro| Foto: monitorulcj.ro

 

 


Datoria externă totală a României a ajuns la 229,963 miliarde de euro la finalul lunii februarie 2026, în creștere cu 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR).

CITEȘTE ȘI: 
Datoria externă a României a crescut la 229 de miliarde de euro, în ianuarie: creștere modestă a investițiilor străine

Totodată, deficitul de cont curent s-a redus ușor, iar investițiile străine au înregistrat un avans.


Datoria externă a României a ajuns la 229,9 miliarde de euro: creștere spectaculoasă de 1,5 miliarde de euro în primele două luni din an

În perioada ianuarie-februarie 2026, datoria externă totală a crescut cu 1,5 miliarde euro, până la 229,963 miliarde euro

CITEȘTE ȘI: 
CAIR cere Guvernului consultări cu antreprenorii români după concluziile studiului OCDE: este necesară schimbarea modelului economic pentru a relansa productivitatea

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde euro, la 28 februarie 2026 (79,4% din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,2% față de 31 decembrie 2025, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 47,444 miliarde euro (20,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,5% față de 31 decembrie 2025, potrivit datelor BNR. 


Deficit de 3,1 miliarde de euro

În același timp, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 3,191 miliarde euro, comparativ cu 3,638 miliarde euro în perioada ianuarie-februarie 2025

Investițiile străine, în creștere

În ceea ce privește investițiile directe ale nerezidenților în România acestea au însumat 1,128 miliarde euro (comparativ cu 854 milioane euro în perioada ianuarie - februarie 2025), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 1,180 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 52 milioane euro.


Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a scăzut la 12,9%, de la 18,4% în 2025, ceea ce indică o presiune mai redusă asupra plăților externe.

În același timp, gradul de acoperire a importurilor cu rezervele valutare a crescut la 6,7 luni, iar acoperirea datoriei externe pe termen scurt cu rezervele BNR a urcat la 107,3%, peste nivelul de la finalul anului trecut.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Economia Ucrainei, deși sub bombardamente, crește mai rapid decât cea a României conduse de Bolojan

Inflația a crescut și e la un pas de 10%

Economia României a crescut cu 0,7% în 2025: încetinire puternică pe final de an și estimări prudente pentru 2026

Ultimele Stiri
abonare newsletter