Administrație

Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, ales președinte al Ordinului Arhitecților din Transilvania. De două ori șef peste arhitecți, niciun control deasupra lui. Putem avea încredere doar în liberul lui arbitru?

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a fost ales președinte al Ordinului Arhitecților din România Filiala Transilvania. Va aviza și „îndruma” arhitecții din Cluj „cu două bice”? Dar pe el, cine îl va controla?

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, ales președinte al OART | Foto: monitorulcj.ro Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, ales președinte al OART | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Arhitectul Claudiu Salanță a fost ales vineri, președinte al Ordinului Arhitecților din România Filiala Transilvania. Arhitectul șef al județului ar urma să avizeze proiecte depuse de colegii arhitecți pe care îi conduce profesional din partea OART  


 

 


Salanță a câștigat cu 206 voturi din totalul celor 265 valabil exprimate. Contracandidatul său, arh. Dan Ștefan Feliciu Domșa, a obținut 59 de voturi.

Claudiu Salanță este în prezent arhitect șef al județului Cluj, funcție din care avizează proiecte depuse de arhitecți la comisia de Urbanism a Consiliului Județean Cluj. Aceiași arhitecți pe care îi îndrumă în calitate de președinte al OART.


În acest context se pune întrebarea: Cum poate aviza din poziția de arhitect șef al județului proiecte pe care le depun arhitecții pe care tot el îi „îndrumă” în calitatea de președinte al OART?

Claudiu Salanță: „Orice document este verificat de minim două persoane până să ajungă la arhitectul șef”

Contactat de monitorulcj.ro, Claudiu Salanță a spus că nu vede o problemă în această suprapunere de funcții.


„OART nu este altceva decât o organizație profesională, în forma unui sindicat. De ce ar fi o problemă morală? Dreptul de semnătură îl stabilește OAR-ul național, nu Filiala Transilvania. OAR național are o comisie de disciplină care poate sancționa eventualele derapaje (…) Orice document este verificat de minim două persoane până să ajungă la arhitectul șef. Singura chestie de care pot să fiu acuzat, la un moment dat, este că poate i-aș favoriza pe cei din OART față de alții, ori nu cred că este cazul, pentru că asta ar fi o chestie din afara organizației”, a declarat Claudiu Salanță pentru monitorulcj.ro.

Salanță: „Înțeleg că am supărat pe mulți că am candidat!”

Arhitectul șef al județului proaspăt ales președinte al OART a precizat că, la nivel național, Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) Cluj este cea mai transparentă.

„Chiar la ultima ședință a comisiei de urbanism am stabilit, împreună cu colegii din comisie, că vom formaliza sub forma unor regulamente toate principiile pe care noi le respectăm în comisie. Nu avem nimic de ascuns. (…) Sub nicio formă nu se pune problema de a favoriza pe cineva în detrimentul altcuiva. Avem un set de reguli și proceduri pe care le respectăm. Le vom păstra în continuare. Înțeleg că am supărat pe mulți că am candidat. În momentul în care deranjezi pe cineva, un sistem, atunci apar aceste chestiuni. Sunt perfect liniștit că sunt integru, că îmi voi păstra exact aceeași etică profesională. Am dat exemple de bună practică până acum și asta voi face în continuare. Ce am făcut până acum nu a fost pentru a oferi favoruri unor oameni. Este nevoie de o transparență, iar această organizație (OART - n. red.) trebuie să se ducă în altă direcție, iar OART nu are vreun atribut de a verifica arhitectul șef de la județ sau invers. Sunt două chestii separate. Una este o chestie profesională, care ține de organizarea breslei de arhitecți, cealaltă de latura administrativă. Nu știu pe cine am deranjat atât de tare la OART sau în altă parte. Există precedent. Primul vicepreședinte al OAR la nivel național nu a fost altul decât arhitectul șef al municipiului București, Pătrașcu”, a mai precizat Claudiu Salanță.

Declarație după declarație. Salanță revine: „Există varianta legală de a mă abține!”

Ulterior convorbirii telefonice, Claudiu Salanță ne-a transmis, printr-un mesaj, că are oricând varianta legală de abținere pentru a evita orice situație.

„Bună ziua! Fiind foarte surprins de întrebările dumneavoastră am uitat un element esențial și anume faptul că am oricând varianta legală de abținere pentru a evita orice situație.
Astfel, în ipoteza spusă de dumnevoastră (un potențial conflict moral sau de interese - n.r.) există varianta legală de a mă abține. Sau la OAR sau la Consiliul Județean Cluj”, a adăugat arhitectul șef al județului Cluj și proaspăt președinte al OART.

Întrebarea ipotetică a primit un răspuns la fel de ipotetic. Și rămâne la fel de valabilă. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

CITEȘTE ȘI:

Arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță, despre dezvoltarea urbană: „Simplificarea și digitalizarea sunt cheia”

FOTO. Casă din Mărișel, dată exemplu de arhitectul județului. Salanță: „Se poate și arhitectură rurală de calitate!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter