Administrație
Proiecte majore de infrastructură, pe agenda discuțiilor cu Banca Mondială. Radu Rațiu: „Sunt esențiale pentru rolul central al Clujului în dezvoltarea regională”.
Finanțarea drumului expres Tureni-Dej și alocarea de fonduri pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj sunt câteva dintre obiectivele propuse de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, în cadrul discuțiilor cu experții Băncii Mondiale.
Proiecte majore de infrastructură cu impact regional au fost analizate, luni, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în cadrul discuțiilor cu reprezentanți ai Băncii Mondiale privind proiectul de dezvoltare a regiunilor de graniță și de sprijin pentru reconstrucția Ucrainei.
CITEȘTE ȘI:
Clujul intră în „Alianța pentru Reconstrucția Ucrainei”! Radu Rațiu, vicepreședinte CJ: „Este un demers care vizează sprijinul pe care noi putem să-l oferim vecinilor noștri”
Radu Rațiu a prioritizat în cadrul discuțiilor proiecte majore de infrastructură din Cluj, precum finanțarea drumului expres Tureni-Dej și necesitatea unei alocări financiare pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca.
Drumul expres Tureni-Dej și dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj, printre proiectele analizate de experții Băncii Mondiale. Radu Rațiu: „Parteneriatele solide sunt cheia unei dezvoltări regionale durabile”.
La întâlnirea desfășurată luni la Cluj-Napoca au participat președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene din Regiunea Nord-Vest, alături de conducerea ADR Nord-Vest, iar discuțiile au vizat dezvoltarea regională durabilă și consolidarea capacității regiunilor de a pregăti investiții strategice și de a atrage capital privat.
CITEȘTE ȘI:
Consiliul Județean Cluj se implică în realizarea drumului expres Cluj-Dej. Radu Rațiu: „Drumul de mare viteză va aduce beneficii economice și de mobilitate pentru întreaga zonă a Transilvaniei”.
„Parteneriatele solide sunt cheia dezvoltării durabile a Regiunii Nord-Vest, iar dialogul cu experții Băncii Mondiale reprezintă un pas important în această direcție”, a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
În acest context, Radu Rațiu a propus finanțarea drumului expres Tureni–Dej și alocarea de fonduri pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca.
„Sunt infrastructuri esențiale atât pentru rolul central al Clujului în dezvoltarea regională, cât și pentru sprijinirea procesului de reconstrucție a Ucrainei, care începe, în mod firesc, cu legături rutiere, feroviare și aeriene solide”, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
De asemenea, a fost subliniată importanța pregătirii din timp a proiectelor mature, capabile să fie implementate rapid atunci când finanțările devin disponibile
În același timp, discuțiile au vizat identificarea nevoilor reale ale județelor în dezvoltarea infrastructurii, precum și identificarea sectoarelor în care se poate dezvolta capacitatea și competitivitatea mediului de afaceri din regiune care poate oferi soluții concrete în reconstrucția Ucrainei.
Proiectul BRIDGE RAS nu presupune alocarea de fonduri către Ucraina, ci sprijinirea regiunilor României în pregătirea investițiilor necesare dezvoltării sectorului de afaceri în vederea participării acestora la reconstrucția Ucrainei, inclusiv al infrastructurii necesare.
Întâlnirea de la Cluj-Napoca face parte dintr-un demers mai amplu, inițiat în vara anului 2025, la Sighetu Marmației, când regiunile Nord-Vest și Nord-Est, alături de 12 consilii județene și agențiile de dezvoltare regională, au semnat un protocol de cooperare pentru sprijinirea reconstrucției Ucrainei și pentru valorificarea oportunităților de dezvoltare economică ale regiunilor de graniță. Proiectul BRIDGE RAS, finanțat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), extinde această abordare la nivel inter-regional, implicând Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est, cu scopul de a consolida capacitatea regiunilor de a pregăti investiții strategice și de a atrage capital privat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
