Sport

MM Stoica nu l-a menajat pe Macalou, jucătorul lui „U” Cluj: „Să-l văd în Europa!”

Issouf Macalou (27 de ani), extrema dreaptă de la Universitatea Cluj, este unul dintre cei mai în formă atacanți din Superligă în acest moment.

Issouf Macalou (cu fața), extrema Universității Cluj / Foto: Mădălina IVAN, monitorulcj.ro Issouf Macalou (cu fața), extrema Universității Cluj / Foto: Mădălina IVAN, monitorulcj.ro

 

 


 

Macalou a bifat 28 de apariții în campionat, a marcat de șase ori și a pasat decisiv la alte 10 reușite, devenind rapid unul dintre jucătorii-cheie de la „U” Cluj.


 

Fotbalistul a fost decisiv în acest an la calificarea echipei în play-off-ul Superligii, iar în duelul contra campioanei FCSB a ieșit la rampă cu două assisturi și un gol.


La scurt timp, două dintre cele mai mari echipe din România, FCSB și Rapid, și-au manifestat dorința de a-l transfera pe Macalou, însă conducerea clubului de pe Cluj Arena a fost mai rapidă și a ajuns la o înțelegere cu jucătorul pentru prelungirea contractului.

Mihai Stoica neagă interesul pentru Macalou!

MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a negat că echipa campioană ar fi fost vreodată interesată de serviciile jucătorului și a lăsat de înțeles că nu crede în potențialul acestuia.


„Niciodată nu s-a discutat de Macalou înainte să ajungă la „U” Cluj, iar după... când vreodată îl vindea „U” Cluj pe Macalou la FCSB?! A fost discuţia cu Thiam, ştiţi cum a venit. 

Discursul meu public când am discutat despre Macalou, el avea 22 de meciuri şi un gol, acum, meciul ăsta Macalou a jucat singur, noi nu eram pe teren. Noi doar ne-am prezentat la meci, evoluţie dezastruoasă.


Eu vreau să văd Macalou în Europa, a jucat 2 meciuri fără realizare. Lukic a dat gol, dar Macalou?! Dacă venea la noi, insistam să îl iau şi făcea ce a făcut cu CFR, păi nu că eram pus la zid, se arunca cu pietre în mine...

Macalou face sezon de excepţie, dar asta nu înseamnă că dacă era la noi era jucător extraordinar. Miculescu are cifre în Europa, a bătut cu gol şi assist pe PAOK!. Da, e adevărat pentru suporteri e important campionatul, dar pentru mine e şi cum te prezenţi în Europa”, a spus Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

„U” Cluj a luat decizia finală în cazul lui Macalou după ce atacantul a fost dorit de FCSB și Rapid!

„Nu știam nimic despre România!” Noua senzație de la „U” Cluj, interviu despre viața petrecută în țara noastră

Macalou a intrat pe lista celor de la FCSB! Cum răspunde Radu Constantea?

Ultimele Stiri
abonare newsletter