Tribuna Parlamentară
Deputatul Ovidiu Cîmpean, mesaj categoric înaintea Congresului PNL: „Voi vota echipa lui Ilie Bolojan. Partidul are nevoie de o direcție europeană clară”
Deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj) a transmis un mesaj clar înaintea Congresului extraordinar al partidului, programat duminică, în care arată că liberalii nu au nevoie de decizii din afara formațiunii: „PNL are nevoie de o direcție europeană susținută. Votez echipa lui Ilie Bolojan”, spune parlamentarul clujean.
Deputatul Ovidiu Cîmpean, mesaj categoric înaintea Congresului PNL: „Voi vota echipa lui Ilie Bolojan. Partidul are nevoie de o direcție europeană clară”| Foto: Ovidiu Cîmpean
Consiliul Naţional al PNL a decis, vineri, organizarea Congresului extraordinar al partidului pentru duminică, ora 12:00, la Romexpo.
CITEȘTE ȘI:
Congres extraordinar al PNL, programat duminică. Ilie Bolojan: „Partidul trebuie să-și reconfirme direcția politică”.
„Voi fi prezent la Congresul PNL. Votez echipa lui Ilie Bolojan”, spune deputatul clujean Ovidiu Cîmpean.
Deputatul Ovidiu Cîmpean, mesaj categoric înaintea Congresului PNL: „Voi vota echipa lui Ilie Bolojan. Partidul are nevoie de o direcție europeană clară”
Candidaturile pentru președinția PNL, care va fi decisă la Congresul extraordinar convocat pentru duminică, pot fi depuse până sâmbătă, la ora 17:00.
CITEȘTE ȘI:
Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean: „PNL Cluj nu susține o formulă de guvernare cu PSD, direct sau mascat”
„PNL nu are nevoie de jocuri de culise și de decizii impuse din afara partidului. Are nevoie de seriozitate și de o direcție europeană clară.
Merg mai departe pe linia pe care am susținut-o constant: un PNL responsabil și credibil.
PNL are nevoie de Ilie Bolojan.
Voi fi prezent la Congresul PNL: Votez echipa lui ilie Bolojan”, spune parlamentarul liberal Ovidiu Cîmpean într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Decizia Consiliului Național al PNL privind organizarea Congresului extraordinar a fost adoptată cu majoritate de voturi: 566 voturi pentru, 97 împotrivă şi 18 abţineri. De asemenea, Consiliul Naţional a aprobat, cu 551 de voturi pentru, 128 împotrivă şi 3 abţineri, modificarea Statutului Partidului Naţional Liberal.
Noul statut propus de conducerea PNL, care urmează să fie supus votului duminică, în cadrul Congresului extraordinar al partidului, prevede votul pentru o moțiune. Astfel, alegerea unei moțiuni va echivala cu alegerea echipei care a susținut moțiunea câștigătoare. Echipa care va oferi moțiunea câștigătoare va putea forma Biroul Permanent Național (BPN) împreună cu președinții organizațiilor județene și va da astfel președintele, prim-vicepreședintele, secretarul general și opt vicepreședinți.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că își va depune candidatura pentru un nou mandat în fruntea partidului.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
