Politică

Congres extraordinar al PNL, programat duminică. Ilie Bolojan: „Partidul trebuie să-și reconfirme direcția politică”.

PNL a decis, miercuri, convocarea unui congres extraordinar, care este programat duminică, 21 iunie. „Liberalii trebuie să răspundă rapid și decisiv unor evoluții care afectează partidul”, spune liderul PNL, Ilie Bolojan.

Congres extraordinar al PNL, programat duminică. Ilie Bolojan: „Partidul trebuie să-și reconfirme direcția politică”.| Foto: Cristian Nistor - Agerpres Congres extraordinar al PNL, programat duminică. Ilie Bolojan: „Partidul trebuie să-și reconfirme direcția politică”.| Foto: Cristian Nistor - Agerpres

 

 


Liderii PNL au decis organizarea unui Congres extraordinar, care este programat duminică, de la ora 12:00, la Romexpo.

CITEȘTE ȘI: 
Cătălin Predoiu a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Decizia a fost luată miercuri, în ședința Biroului Politic Național (BPN) al PNL. Pe agenda discuțiilor se va afla și problema excluderii lui Adrian Veștea.


Congres extraordinar al PNL, programat duminică. Ilie Bolojan: „Partidul trebuie să-și reconfirme direcția politică”.

PNL a decis, miercuri, convocarea Consiliului Național Extraordinar pentru vineri, 19 iunie și propune organizarea Congresului extraordinar pentru 21 iunie, potrivit unei informări oficiale publicate de Partidul Național Liberal. 

Astfel, la propunerea președintelui PNL, Ilie Bolojan, conducerea Partidului Național Liberal a decis în ședința BPN de miercuri convocarea Consiliului Național Extraordinar al partidului, vineri, de la ora 17:00, în format online, cu obiectivul principal de a convoca Congresul extraordinar al PNL, duminică, 21 iunie, de la ora 12:00, la Romexpo.  


Liberalii trebuie să răspundă rapid și decisiv unor evoluții care afectează partidul, astfel încât PNL să-și reconfirme direcția politică, să-și clarifice mesajul și să-și mențină credibilitatea în ochii membrilor, simpatizanților și ai românilor”, a afirmat liderul PNL Ilie Bolojan în cadrul ședinței Biroului Politic Național, potrivit informării publicate de PNL.

Agenda Consiliului Național Extraordinar de vineri, 19 iunie, la care vor participa 800 delegați liberali, va include: 
*aprobarea convocării Congresului Extraordinar pentru data de 21 iunie 2026
*aprobarea modificării statutului Partidului Național Liberal. 


Congres extraordinar cu 2.500 de delegați

Pentru Congresul extraordinar al partidului, propus pentru duminică, 21 iunie 2026, vor fi invitați 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de delegați de drept și 2.000 de delegați aleși de organizațiile partidului din teritoriu. 

„Agenda Congresului Extraordinar al PNL va fi stabilită vineri, în cadrul Consiliului Național Extraordinar”, menționează sursa citată. 


Excluderea lui Adrian Veștea și sancționarea liberalilor care vor să guverneze cu PSD

Adrian Veștea ar putea fi exclus în urma încălcării statutului partidului, prin acceptarea propunerii preşedintelui Nicuşor Dan de a fi premier desemnat.

CITEȘTE ȘI: 
PNL anunță că Adrian Veștea se situează „în afara” Partidului Național Liberal: „Formula de guvernare propusă duce la formarea unui guvern condus de PSD”.

PNL a anunțat, marți, prin intermdiul unei informări oficiale, că Adrian Veștea „se situează în afara Partidului Național Liberal” în contextul în care a ignorat ultimatumul de a-și depune mandatul și a continuat demersurile pentru formarea unui guvern „condus și susținut de PSD”.

În cadrul Congresului extraordinar ar putea fi tranșată definitiv situația liberalilor care vor să guverneze alături de PSD.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

PNL NU susține un Guvern Veștea. Premierul desemnat, somat să își depună mandatul.

PNL anunță că Adrian Veștea se situează „în afara” Partidului Național Liberal: „Formula de guvernare propusă duce la formarea unui guvern condus de PSD”.

Cătălin Predoiu a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Ultimele Stiri
abonare newsletter