Politică

Premierul slovac Robert Fico, mesaj pentru Bruxelles în timpul vizitei oficiale în România: „Agenda UE este atât de solicitantă încât nu mai avem timp pentru relaţiile bilaterale. Pierdem oportunităţi extrem de mari”

Mesaj dur transmis pentru Bruxelles de premierul slovac în timpul vizitei efectuate vineri în România: Robert Fico semnalează că din cauza agendei europene încărcate, proiectele bilaterale dintre state sunt periclitate.

Primirea oficială de către premierul Ilie Bolojan a prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, la Palatul Victoria, 27 martie 2026|Foto: gov.ro Primirea oficială de către premierul Ilie Bolojan a prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, la Palatul Victoria, 27 martie 2026|Foto: gov.ro

 

 


Premierul slovac Robert Fico, prezent vineri la Bucureşti, a declarat că dezvoltarea proiectelor bilaterale este afectată de faptul că agenda europeană este „grea şi solicitantă”.

De asemenea, Robert Fico i-a adresat premierului Ilie Bolojan invitaţia de a vizita Bratislava.


Premierul slovac Robert Fico, mesaj pentru Bruxelles în timpul vizitei oficiale în România: „Agenda UE este atât de solicitantă încât nu mai avem timp pentru relaţiile bilaterale. Pierdem oportunităţi extrem de mari”

„Agenda pe care o avem în Uniunea Europeană este atât de grea şi atât de solicitantă şi ne perturbă atât de mult, încât nu mai avem timp pentru relaţiile bilaterale şi din cauza asta pierdem oportunităţi extrem de mari. Da, este adevărat că cinci miliarde de euro este cifra de afaceri pe care o avem, dar de ce nu poate fi şapte, de ce nu poate fi opt? Pentru că nu avem timp pentru noi, pentru că o mare parte a agendei noastre se concentrează spre Bruxelles pentru teme care ne blochează şi nu ne dă timp să ne dedicăm proiectelor bilaterale”, a spus el într-o conferinţă de presă comună susţinută alături de premierul Ilie Bolojan, citat de Agerpres.ro

Sectorul energetic, pe agenda discuțiilor

Fico a atras atenţia asupra problemei preţurilor la energia electrică şi a pledat pentru o reformă a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS).


CITEȘTE ȘI: 
UE recomandă statelor membre să reducă taxele pe energie: Propunerea vizează compensarea creșterii prețurilor provocate de războiul din Orientul Mijlociu

Avem o problemă comună: preţul energiei electrice. Eu sunt foarte, foarte nesigur de cum s-a poziţionat Comisia Europeană faţă de acest aspect. Cel mai urgent program este preţul energiei electrice, aşa că aştept Comisia să vină cu o propunere urgentă şi aici, împreună cu România, putem crea o presiune mult mai mare asupra Uniunii Europene ca propunerile să vină cât mai repede, să fie cât mai concrete. Şi am stabilit că, în principiu, şi cel mai simplu pas este să facem un sistem în reforma sistemului ETS, adică sistemul certificărilor de emisii, care influenţează preţul energiei electrice”, a argumentat el.

În ce priveşte colaborarea în domeniul energetic, Fico a precizat că ţara sa foloseşte energia nucleară, la fel ca România. El a menţionat că Slovacia a utilizat tehnologia rusească, dar că a început şi construirea unei noi centrale care foloseşte tehnologie nucleară canadiană.


Infrastructura Slovaciei pentru exportul de gaze

El a arătat că ţara sa urmăreşte cu interes proiectul Neptun Deep, care va asigura un aport de ţiţei României.

CITEȘTE ȘI: 
Parteneriat strategic România-Ucraina. Nicușor Dan: „România este hotărâtă să continue această relație pragmatică”.

„Noi am spus că dacă România va avea intenţia de a exporta gazul în afara graniţelor, noi, Slovacia, suntem dispuşi să le dăm infrastructura similară. Sunt nişte decizii politice că în 2027 se va opri orice import de gaz şi ţiţei rusesc pe teritoriul Republicii Slovace. Deci, această cooperare ne interesează foarte mult", a mai spus Fico.


Prim-ministrul slovac a mai declarat că miniştrii Apărării din cele două ţări au făcut schimb de opinii şi informaţii în vederea colaborării în cadrul programului SAFE.

Bolojan: Relația dintre România și Slovacia este solidă

Relația dintre România și Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale și economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declarațiilor comune susținute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.

„Discuțiile noastre de astăzi au arătat că relația dintre România și Slovacia este una solidă, construită pe legături istorice, culturale și economice puternice. Am abordat cu domnul prim-ministru Fico atât teme legate de cooperarea bilaterală, cât și de cele privind relația de securitate din regiune, inclusiv din perspectiva aparteneței noastre comune la Uniunea Europeană și la NATO”, a declarat Bolojan.

Premierul român a subliniat că una dintre bazele relației bilaterale o reprezintă cooperarea economică.

În ultimii 10 ani, comerțul bilateral s-a dublat, iar pentru anul 2025 estimăm un nivel de aproximativ 4,8 miliarde de euro. Trebuie să valorificăm mai bine oportunitățile existente, inclusiv cele europene, pentru a dezvolta comerțul și investițiile reciproce. Ne dorim de asemenea ca regiunea noastră, Europa Centrală și de Est, să aibă o participare mai puternică prin companiile noastre în proiecte europene competitive, în special în domenii inovatoare. În acest sens, conectivitatea este importantă atât în domeniul energiei, cât și al transporturilor”, a spus Bolojan. 

Premierul a menționat și coordonarea privind accelerarea dezvoltării legăturilor de transport al energiei electrice între România și Slovacia, precum și colaborarea pentru reducerea prețurilor la energie. Totodată, premierul a evidențiat importanța finalizării rapide a proiectului de infrastructură Via Carpatia.

„Conectivitatea rutieră dintre țările noastre va fi mai bună prin realizarea proiectului Via Carpatia, un coridor strategic care leagă nordul de sudul Europei și este esențial să grăbim finalizarea lucrărilor”, a declarat Bolojan.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

UE recomandă statelor membre să reducă taxele pe energie: Propunerea vizează compensarea creșterii prețurilor provocate de războiul din Orientul Mijlociu

Comisia Europeană amână propunerea de interzicere totală a importurilor de petrol rusesc

Ultimele Stiri
abonare newsletter