Politică
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean: „Parteneriatul strategic cu SUA, un pilon central în strategia de apărare a României”
România este un aliat puternic și de încredere în NATO, iar parteneriatul strategic cu SUA este unul solid, a afirmat, miercuri, președintele Senatului, la Forumul Interparlamentar de Securitate din SUA.
Contribuţia susținută a României la securitatea regională și angajamentul ferm pentru protejarea frontierelor Uniunii Europene şi ale NATO, precum şi respectarea tuturor obligaţiilor asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice au fost evidenţiate, miercuri, de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL), la întâlnirea cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson.
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean: „Parteneriatul strategic cu SUA, un pilon central în strategia de apărare a României”
De altfel, la întâlnirea cu Mike Johnson, a fost evidenţiată importanţa menţinerii sprijinului politic al Statelor Unite pentru securitatea Flancului Estic al NATO şi pentru consolidarea stabilităţii în regiunea Mării Negre.
CITEȘTE ȘI:
Mircea Abrudean, despre decizia Comisiei Europene de finanțare a apărării prin programul SAFE: „România devine unul dintre principalii piloni de securitate ai Europei”
„Parteneriatul strategic cu SUA este un pilon central în strategia de apărare a României. Este fundamentul pe care construim pentru a avea rezultate măsurabile nu doar în securizarea graniţelor şi protejarea Flancului Estic al NATO, ci şi în economie, prin extinderea cooperării în alte domenii de interes precum industria de apărare, energie, sau tehnologii inovative”, a afirmat Mircea Abrudean, citat în comunicat.
Mircea Abrudean a transmis aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Statele Unite României în domeniul securităţii şi a reafirmat statutul României de aliat solid şi partener de încredere în regiune.
La finalul întâlnirii, președintele Senatului a vizitat Capela Congresului, înființată în 1954 prin rezoluție comună a Camerei și Senatului, un loc dedicat exclusiv membrilor Congresului pentru meditație sau rugăciune.
CITEȘTE ȘI:
România, pilon strategic în apărarea Flancului Estic. Mircea Abrudean: „Este esențial să continuăm să investim în apărare”.
Șeful Senatului a arătat că România va crește investițiile în industria națională de apărare, folosind instrumente europene și parteneriatul puternic cu SUA, valorificând cele mai avansate tehnologii.
„Ne-am angajat să creștem contribuția pentru apărare la 5% din PIB până în 2035 și păstrăm acest parcurs. Pentru România, parteneriatul strategic cu SUA ancorează securitatea națională, de altfel, strategia de apărare adoptată de Parlament include SUA ca pilon de neînlocuit al securității noastre”, a adăugat Mircea Abrudean (PNL Cluj).
El a subliniat că țara noastră garantează apărarea în Marea Neagră și menține vecinii puternici.
„Garantăm apărarea în regiunea Mării Negre. Menținem cerul sigur, având legislație care ne permite să acționăm ferm în cazul incidentelor cu drone și al încălcărilor ilegale ale spațiului aerian. Menținem marea sigură, pentru că împreună cu Bulgaria și Turcia, am lansat Grupul Operativ pentru Contramăsuri împotriva Minelor din Marea Neagră. Menținem vecinii puternici. Sprijinim Ucraina și Republica Moldova'', a mai transmis Abrudean.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, participă, în perioada 3-6 februarie, la Forumul Interparlamentar de Securitate organizat în Washington DC, SUA.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
