Politică
Bolojan, despre reducerea impozitelor pe proprietate: „E o problemă complexă”
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că reducerea impozitelor pe proprietate nu poate beneficia de o abordare „simplă”, dar a admis că pot fi realizate anumite corecții înainte de aprobarea bugetului.
În conferința de presă susținută miercuri la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan a declarat că reducerea impozitelor pe proprietate, așa cum a fost propusă de partenerul de coaliție UDMR în urma protestelor din Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc, reprezintă „o problemă complexă”.
CITEȘTE ȘI:
Ar putea fi reduse taxele și impozitele locale cu 50%. Kelemen Hunor: „Nu poți să guvernezi împotriva oamenilor”
„Am discutat cu domnul Kelemen Hunor azi. Răspunsul nu poate fi dat foarte simplu, e o problemă complexă”, a declarat Ilie Bolojan, miercuri, la solicitarea jurnaliștilor.
Bolojan, despre reducerea impozitelor pe proprietate: „E o problemă complexă”
„România s-a angajat să aducă impozitele pe proprietate la un nivel mai mare, fiecare localitate a avut o marjă de apreciere. Guvernul a stabilit un nivel minim pentru impozitarea mașinilor, de exemplu. Unele primării au ajuns în situația ca impozitul stabilit să fie mai mare decât nivelul minim stabilit de lege și ar vrea să revină, dar legea nu le permite să scadă.
Eu cred că e un atribut al administrației locale să poată să crească sau să scadă impozitul și putem vedea cum se poate corecta în aceste situații. Ar trebui să facem asta în termen scurt, înainte de aprobarea bugetului. A fost un an deosebit din punct de vedere al impozitelor, din cauza contestărilor la CCR”, a declarat premierul Ilie Bolojan în conferința de presă.
Reacția UDMR vine în contextul protestelor desfășurate weekendul trecut în comunitățile maghiare din țară din cauza impozitelor și taxelor în creștere.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
