Externe
Președintele ceh Petr Pavel, avertisment dur în pragul alegerilor parlamentare: Cehia nu poate fi lăsată „la mila Rusiei”
În pragul alegerilor legislative, președintele Cehiei Petr Pavel avertizează asupra importanței scrutinului: rezultatul votului va determina viitorul țării, care nu trebuie să rămână „la mila Rusiei”.
Cehia se pregătește de alegeri legislative decisive.
CITEȘTE ȘI:
„Viitorul Moldovei este în Europa!” Liderii europeni, mesaje de susținere pentru moldoveni după alegerile parlamentare.
În 3 – 4 octombrie, cehii sunt chemați să-și exprime votul în cadrul alegerilor parlamentare, scrutin cu miză semnificativă pentru parcursul european al Cehiei, țară ce se confruntă cu un asalt fără precedent a dezinformării rusești.
Președintele ceh Petr Pavel, avertisment dur în pragul alegerilor parlamentare: Cehia nu poate fi lăsată „la mila Rusiei”
Într-un mesaj transmis în ajunul alegerilor parlamentare, președintele ceh Petr Pavel îndeamnă ca țara să nu fie lăsată „la mila Rusiei”.
Petr Pavel s-a adresat cetățenilor cu un avertisment dur: rezultatul votului va determina viitorul țării, transmite Nexta.
Pavel a subliniat că libertatea, securitatea și economia Cehiei sunt în joc.
Potrivit președintelui ceh, singurele „garanții” sunt reprezentate de aliații țării din UE și NATO.
„Noul guvern trebuie să protejeze suveranitatea și să prevină dependența de Moscova”, a transmis Petr Pavel, conform sursei citate.
Cehia se confruntă cu o creștere fără precedent a dezinformării
Cehia se confruntă cu o „creștere fără precedent” a dezinformării, parțial legată de Rusia, care ar putea „modifica rezultatele” scrutinului din 3 și 4 octombrie 2025, semnala luna trecută EFE, citată de Agerpres.ro
CITEȘTE ȘI:
Summit UE la Copenhaga: liderii Uniunii Europene ar putea ocoli Ungaria pentru a da undă verde aderării Ucrainei
Acesta a fost avertismentul transmis de la Praga, de către politologul și jurnalistul Vojtech Bohac, coautor al unei investigații recente realizate de „Voxpot”, o organizație de jurnalism de investigație specializată în analiza datelor.
Conform studiului, 16 site-uri web cehe care răspândesc știri false depășesc principalele instituții media din țară în ceea ce privește volumul de producție, cu peste 4.000 de articole pe lună, și vor avea o influență asupra rezultatului alegerilor legislative.
Drept dovadă a acestei dezinformări, sunt citate unele narațiuni de pe aceste site-uri, care susțin, de exemplu, că „pedofilii” conduc Bruxelles-ul, că Republica Cehă are un „guvern marionetă” controlat de Washington și Berlin sau că „naziștii din Ucraina mănâncă copii”. Studiul observă totodată că acest tip de dezinformare este în conformitate cu propaganda Kremlinului.
Aproximativ 10% din dezinformarea detectată pe site-urile studiate, dintre care unele există din 1999, reprezintă fie traduceri directe, fie link-uri către presupusa propagandă de stat rusă, adesea de la instituții interzise în Uniunea Europeană după invazia Rusiei în Ucraina, cum ar fi Sputnik sau RT (Russia Today), potrivit cercetătorilor.
Partidul de opoziție ANO, condus de miliardarul Andrei Babis, favorit în sondaje
Principalul partid de opoziție din Cehia, ANO, condus de magnatul și fost prim-ministru Andrej Babis, conducea în sondajele preelectorale, care îl creditează cu un sprijin de peste 30%, cu care devansează cu circa zece puncte procentuale coaliția SPOLU (Împreună) de centru-dreapta a premierului actual, Petr Fiala.
Deși este probabil că ANO va conduce viitorul cabinet, date fiind diviziunile între acest partid și formațiunile actualei coaliții de guvernare pare probabil că Babis va avea nevoie să caute sprijinul unor grupări anti-UE pentru a forma o majoritate.
În cazul unei apropieri de Ungaria lui Orban și de Slovacia lui Fico, Ucraina ar putea pierde din sprijinul de care a beneficiat constant din partea Cehiei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: