Educație
A început admiterea la UBB. Peste 5.600 de locuri la buget și șapte specializări noi pentru viitorii studenți!
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a dat luni, 13 iulie, startul admiterii pentru anul universitar 2026-2027.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a dat luni, 13 iulie, startul admiterii pentru anul universitar 2026-2027. | Foto: monitorulcj.ro
Cea mai mare universitate din România, UBB, pune la dispoziția candidaților peste 5.600 de locuri finanțate de la buget pentru studiile de licență și peste 3.600 pentru master, iar oferta educațională include, în premieră, șapte programe noi de licență și zece programe noi de master.
Universitatea Babeș-Bolyai a deschis oficial sesiunea de admitere pentru anul universitar 2026-2027, atât pentru absolvenții de liceu care doresc să urmeze studii universitare de licență, cât și pentru candidații la programele de master.
Înscrierile au început luni, 13 iulie, iar calendarul admiterii se va desfășura până în 30 iulie, perioadă în care vor avea loc înscrierile, probele de concurs, afișarea rezultatelor, contestațiile, confirmarea locurilor și redistribuirea celor rămase disponibile.
CITEȘTE ȘI:
A început preadmiterea la UBB Cluj pentru anul universitar 2026-2027
A început admiterea la UBB. Peste 18.000 de locuri la licență!
Pentru studiile universitare de licență, UBB scoate la concurs:
- 5.638 de locuri finanțate de la bugetul de stat;
- 9.450 de locuri cu taxă la învățământ cu frecvență;
- 3.135 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă.
În total, universitatea pune la dispoziția candidaților peste 18.000 de locuri pentru programele de licență.
Din totalul locurilor bugetate, o parte sunt rezervate unor categorii speciale de candidați:
- 169 de locuri pentru absolvenții liceelor din mediul rural;
- 35 de locuri pentru candidații de etnie romă;
- 25 de locuri pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială;
- 25 de locuri pentru persoanele cu dizabilități;
- 25 de locuri pentru candidații aparținând minorităților naționale.
CITEȘTE ȘI:
UBB Cluj, în TOP 1000 QS World University Rankings 2027
Aproape 10.600 de locuri la master
Pentru programele de master, Universitatea Babeș-Bolyai oferă:
- 3.655 de locuri la buget;
- 6.932 de locuri cu taxă.
Din locurile finanțate de la buget, 238 sunt destinate domeniilor prioritare de dezvoltare ale României, 50 sunt rezervate masteratului didactic, iar alte locuri sunt dedicate categoriilor speciale de candidați: 25 pentru persoanele cu dizabilități, 25 pentru absolvenții proveniți din sistemul de protecție socială, 25 pentru minoritățile naționale și 10 pentru candidații de etnie romă.
Șapte specializări noi la licență și zece la master
Admiterea din acest an vine și cu noutăți în oferta educațională.
În sesiunea din iulie, UBB introduce șapte programe noi de studii universitare de licență și zece programe noi de master, extinzând astfel oferta pentru viitorii studenți.
În total, candidații vor putea opta pentru:
- 263 de programe de licență, organizate în sistem cu frecvență, la distanță sau cu frecvență redusă;
- 251 de programe de master, organizate în sistem cu frecvență sau cu frecvență redusă.
CITEȘTE ȘI:
Absolventă la UBB Cluj la 90 de ani. Este cea mai vârstnică studentă din România.
Admiterea diferă de la o facultate la alta
Procesul de admitere este organizat individual de cele 23 de facultăți ale Universității Babeș-Bolyai.
În funcție de facultate, admiterea poate include probe scrise, probe orale sau evaluarea dosarului, iar media examenului de Bacalaureat va avea o pondere diferită în calculul notei finale.
Tematica și bibliografia pentru probele de concurs sunt disponibile pe paginile oficiale ale fiecărei facultăți, iar taxele de admitere și cele de școlarizare sunt stabilite separat de fiecare facultate.
UBB, cea mai mare universitate din România
Universitatea Babeș-Bolyai este cea mai mare universitate din România, reunind aproximativ 55.000 de membri ai comunității academice și având activități în 15 localități din 12 județe.
Instituția are o tradiție academică începută în anul 1581, fiind una dintre cele mai vechi universități din Europa Centrală și de Est. UBB oferă programe de studiu în cele trei limbi academice oficiale – română, maghiară și germană – și se află constant în primele clasamente universitare internaționale, fiind inclusă în topul celor mai bune 5% universități din lume.
În ultimii ani, universitatea a primit distincția QS World-Class University, a devenit membră a alianței universitare europene EUTOPIA și face parte din The Guild, organizația universităților europene de cercetare.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
