Educație

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, despre fenomenul homeschooling. „Legal, homeschooling este deșcolarizare, pedepsită legal”.

Un număr considerabil de copii sunt retrași din școală în favoarea homeschooling-ului. În România, învățământul la domiciliu este neconstituțional și maschează fenomenul „deșcolarizării”, arată fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

Învățământ la domiciliu/Foto: pexels.com Învățământ la domiciliu/Foto: pexels.com

 

 


La începutul acestui an, Ministerul Educației le-a solicitat inspectoratelor școlare să sesizeze organele de cercetare dacă părinții își retrag copiii de la școală. Cererea ministerului de profil este explicată prin decizia unei instanțe din Bihor ca părinții a patru copii retrași de la școală în pandemie, pentru a face homeschooling, să primească patru luni de închisoare cu suspendare și obligația să îi reînscrie la școală. Potrivit evaluării psihologice oficiale, copiii au mari lacune în achiziţiile şcolare și imaturitate psiho-emoţională.

 


„Homeschooling-ul NU este posibil în România prin Constituție”

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, apreciază demersurile oficiale pentru eliminarea fenomenului de homeschooling, care nu este decât o „deșcolarizare” mascată și semnalează necesitatea adoptării unor măsuri pentru creșterea încrederii în școală. 

„Înțeleg că, în urma unei decizii judecătorești, există o acțiune a Ministerului Educației din România pentru a elimina fenomenul deșcolarizării copiilor machiat sub ideea de „homeschooling”. Felicit ministerul pentru acest lucru, dar îl avertizez că trebuie să fie mult mai decisiv în acțiune”, explică Daniel Funeriu. 


Fostul ministru al Educației aduce o serie de clarificări pentru înțelegerea și eliminarea cazurilor de homeschooling. 

Astfel, învățământul la domiciliu este susținut de unii părinți în baza unui „teribilism”, dar și din cauza imaginii foarte proaste a școlii. 


„Trebuie să ne punem și întrebarea «de ce unii părinți împing pentru „homeschooling”?». Răspunsurile sunt multiple, unele legitime, majoritatea total ilegitime și prostești, astfel:

teribilism parental: «știu eu mai bine decât pedagogii ce are nevoie copilul meu genial» și mă laud la scara de bloc/joint/bere/televizor cu cât de „cool” sunt eu. (...).


CITEȘTE ȘI: 
De teama COVID-19, mulți părinți au încercat să își retragă copiii de la școală

Având în vedere imaginea generală de degradare a școlii și eșecul României Educate, putem înțelege existența unei pulsiuni parentale bazate pe o astfel de idee, dar de la pulsiune la faptă trebuie, totuși, filtrul discernământului. Filtru al discernământului care dispare încetul cu încetul, având în vedere câtor vraci educaționali li se dă importanță în spațiul public. Am avertizat asupra fenomenului în care, tot băgând în capul părinților tâmpenii despre educație, ne vom trezi cu o mare masă de părinți care vor cere școlii lucruri ciudate”, notează Daniel Funeriu într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook

Ideologizarea școlii sau ideologizarea părinților, inclusiv religioasă, reprezintă alte aspecte problematice care fac din învățământul la domiciliu un fenomen popular. 

Singura situație în care homeschooling-ul poate fi aplicat este atunci când „distanțele nu permit altceva”, potrivit lui Daniel Funeriu. 

„Când am dat Legea 1/2011 a fost o mare presiune parlamentară pentru a accepta homeschooling-ul care, așa cum spuneam, e neconstituțional.

În concluzie: trebuie acționat în interesul copiilor astfel:
1) Legal: homeschooling este deșcolarizare, pedepsită legal. În Germania poți face pușcărie pentru asta. Un neamț a cerut azil politic în SUA pe temeiul condamnării în Germania pentru „homeschooling”, cerere refuzată.
2) Stopată ideologizarea școlii: politicieni, faceți din școală un loc al transmiterii de cunoaștere, nu un loc al transmiterii fantasmelor voastre sau dorinței voastre bolnave de inginerie socială.
3) Creșterea încrederii în școală: asta se poate face doar prin creșterea autorității profesorilor și, în general, a oamenilor școlii, ceea ce actuala putere NU face.
4) Faceți din educație un ascensor social, o dinamică societală”, sunt câteva dintre propunerile formulate de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu. 

Cazurile a zeci de copii retrași de la școală în județul Suceava, în pandemie, au fost semnalate Ministerului Educației, dar situația a rămas neschimbată. Abia în 2024, ministerul de profil și-a nuanțat decizia, în urma cazului înregistrat în județul Bihor.  

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, despre rezultatele testelor PISA 2022: „Ca părinte e clar că nu te poți baza pe SISTEM”

Cinci fete din Cluj învață acasă, după un sistem american

abonare newsletter