Tribuna Parlamentară

29 octombrie devine oficial „Ziua Reginei Maria”

În ziua în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, Parlamentul României a votat un proiect de lege prin care această dată devine oficial „Ziua Reginei Maria”.

29 octombrie devine oficial „Ziua Reginei Maria”|Foto casamajestatiisale.ro/muzeulcotroceni.ro 29 octombrie devine oficial „Ziua Reginei Maria”|Foto casamajestatiisale.ro/muzeulcotroceni.ro

 

 


 

Camera Deputaţilor a dat un vot favorabil, miercuri, cu 19 abţineri, proiectului de lege pentru instituirea zilei de 29 octombrie ca „Ziua Reginei Maria”.


 

 


Inițiativa legislativă aparține deputatului Ramona Ioana Bruynseels, care a subliniat că adoptarea legii reprezintă „un gest de recunoștință națională și un moment de unitate dincolo de orice diferențe politice”.

Ramona Ioana Bruynseels

„Regina Maria își ocupă, de astăzi, locul nu doar în inimile noastre, ci și în memoria colectivă a poporului român. Este o zi în care îi oferim, simbolic, un dar peste timp – recunoașterea pe care o merită din plin”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels, inițiatoarea proiectului.


Legea adoptată nu presupune cheltuirea de fonduri publice, fiind un act pur simbolic și comemorativ, dedicat cinstirii Reginei care a reprezentat România cu demnitate, curaj și iubire de țară.

„Avem de luptat cu cei care au adus România în criză, dar pentru a putea merge înainte trebuie să ne raportăm la adevăratele valori – la cei care, prin jertfă și sacrificiu, au făcut posibilă România Mare. Regina Maria rămâne un astfel de reper”, a mai spus deputatul.


Proiectul a fost adoptat de Senatul României și ulterior votat în Camera Deputaților, care este camera decizională.

De asemenea, Academia Română și-a exprimat sprijinul oficial pentru inițiativă, recunoscând în Regina Maria una dintre cele mai importante personalități din istoria modernă a țării.

Prin această lege, România adaugă în calendarul sărbătorilor sale o zi dedicată feminității eroice, unității naționale și demnității, valori care au definit întreaga viață a Reginei Maria.

„Astăzi, România îi spune, peste timp: Mulțumim, Majestate!”, a încheiat Ramona Ioana Bruynseels.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ramona Bruynseels (AUR Cluj) critică Guvernul Bolojan pentru ignorarea nedreptăților la care sunt supuși rezerviștii militari: „Dacă sunteți la guvernare, găsiți soluții pentru oameni”

Sute de clujeni au condus-o spre trenul regal pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. Au întâmpinat-o cu flori, pâine și sare. FOTO

Parlamentul alege marți președinții celor două camere: Mircea Abrudean, propunerea PNL pentru Senat. Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru Camera Deputaților.

Ultimele Stiri
abonare newsletter