Economie

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Nicușor Dan, foarte bine că te vezi cu Recep Erdogan. Iubim Turcia, îi iubim pe turci, îl iubim pe Recep Erdogan. Avem ce învăța de la economia Türkiye Cumhuriyeti”

Turcii ne dau o fregată pe care au construit-o la Șantierul Naval Istanbul, un colos industrial întins pe o suprafață de peste 100 de hectare. Șantierul Naval Istanbul nu este mult mai mare decât Șantierul Naval Constanța, dar iată ce fac turcii și iată ce fac românii.

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

 

 


Nicușor Dan, uite cum au sărbătorit turcii acum câțiva ani lansarea lui Togg, vehiculul All-Electric-All-Turkish, proiectul de suflet al lui Recep Erdogan.

Îți mai aduci aminte, nu? Recep Erdogan s-a dus personal, în 2023, la sediul lui Elon Musk din New York, să îl cheme să investească într-o fabrica Tesla în Turcia. Recep Erdogan industrializează și internaționalizează Turcia lucrând și cu capital național, vezi Togg, și cu capital internațional, vezi Tesla.


CITEȘTE ȘI: 
OPINIE. Dragoș Damian, Terapia Cluj: Измаильский целлюлозно картонный комбинат continuă să producă, deși Ismail este bombardat. Fabricile de celuloză și carton de la Letea și Bușteni sunt făcute praf, fără să fi fost bombardate vreodată.

Turcia este cel mai mare partener comercial al României din afara Uniunii Europene și da!, așa cum era de așteptat, între părțile noastre exista în 2024 un deficit comercial de circa 4 miliarde de dolari – se știe la cine este deficitul.

Ideologii din orele de vârf ale televiziunilor de mare audiență și rating de la noi cataloghează Turcia drept „dictatură”.


Alții văd în Turcia una dintre țările de primă mărime în industria de prelucrare, în construcții și în agricultură, membră a tuturor marilor cluburi economice. 

Alții văd o țară cu un segment demografic tânăr foarte larg, o rezervă de forță de muncă pentru un ciclu industrial care se anunță și mai atrăgător. O țară harnică, cu o diasporă extrem de capabilă - doar un exemplu, BioNTech, care începe să producă medicamente pe bază de mARN împotriva cancerului.


Românii știu din istoria veche despre Turcia din poveștile cu bătăliile lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Și știu din istoria recentă despre ospitalitatea inegalabilă din stațiunile de la Marea Mediterană, Marea Egee și Marea Neagră, care aduc Turciei anual venituri de la turiștii români de aproape un miliard de dolari.

Unii români avizați știu despre uzina de autoturisme din Craiova care a trecut în proprietatea Ford Otosan, o companie deținută în părți egale de americani și grupul turc Koc. Anul acesta, fabrica de la Craiova care dă de lucru la 6.000 de români, a marcat borna de 1.000.000 de mașini construite.


Sau despre Arctic, deținut de grupul turc Arcelik, cu operațiuni în România prin două fabrici, la Găești și la Ulmi, grup care a preluat operațiunile Whirlpool din mai multe zone geografice, dând de lucru la 20.000 de angajați.

CITEȘTE ȘI: 
OPINIE. Dragoș Damian, Terapia Cluj: Измаильский целлюлозно картонный комбинат continuă să producă, deși Ismail este bombardat. Fabricile de celuloză și carton de la Letea și Bușteni sunt făcute praf, fără să fi fost bombardate vreodată.

Alți români știu de autobuzele Otokar, fabricate de Karsan, un grup înființat în 1966, la 10 ani după ce își începea activitatea fabrica Autobuzul din București, acum închisă. Fabricile Karsan vând autobuze în 40 de țări, inclusiv în România, unde se spune că multe municipalități au făcut eforturi să scoată Karsan din licitații, pentru că, nu-i așa, Turcia este o „dictatură”.

Sunt mulți români care au auzit de Turcia și din știrile mai recente, care ne arată că mai multe tronsoane dificile din autostrăzile finanțate prin PNRR au fost câștigate la licitații de către firme turcești. Sau că metroul din Cluj-Napoca va fi construit de o asociere condusă de grupul turc Gulermak. 

Unii români de specialitate știu că Banca Anului 2023 este condusă de un executiv de origine turcă, care este de altfel Bancherul Anului 2023.

Sâmbătă, 20 iunie 2026, turcii ne dau o fregată pe care au construit-o la Șantierul Naval Istanbul, un colos industrial întins pe o suprafață de peste 100 de hectare. Șantierul Naval Istanbul nu este mult mai mare decât Șantierul Naval Constanța, dar iată ce fac turcii și iată ce fac românii.

Nicusor Dan, Turcia nu este o „dictatură”, ci o țară care își urmărește interesele și își caută noi prieteni și aliați într-o lume care s-a schimbat complet. Așa trebuie să facă și România. 

Turcia este o țară industrializată și internaționalizată. Așa trebuie să fie și România.

Dragoș Damian

Dragoș Damian este CEO Terapia Cluj și președintele PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România), care reuneşte cele mai importante 17 situri de fabricaţie de medicamente din ţară.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Criminalitatea fiscală rămâne și în 2026 cea mai mare insultă la adresa românilor care își plătesc toate taxele, impozitele și contribuțiile”

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Hai România! O țară este puternică și respectată atunci când are fabrici, uzine și combinate”

Ultimele Stiri
abonare newsletter