Economie

România, aproape de recesiune: creștere economică de doar 0,3% la jumătatea anului

Estimările pesimiste ale economiștilor se confirmă: economia a avut o creștere marginală de doar 0,3% la jumătatea acestui an, astfel că România este mai aproape de recesiune.

Creștere economică de doar 0,3%. România, aproape de recesiune|Foto: Depositphotos.com Creștere economică de doar 0,3%. România, aproape de recesiune|Foto: Depositphotos.com

 

 


La finalul lunii trecute, economiștii avertizau că România se confruntă cu un „risc foarte crescut de recesiune”, dacă scăderea activității economice se va menține.  

CITEȘTE ȘI: 
România se confruntă cu un „risc foarte crescut de recesiune”. Avertismentul economiștilor: euro poate creşte până la 5,14 lei în următoarele 12 luni.

De altfel, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a confirmat riscurile cu care se confruntă economia, iar ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, declara miercuri că statul trebuie să fie pregătit pentru o recesiune. 


Creștere economică de doar 0,3%. România, aproape de recesiune

Economia României a crescut cu numai 0,3% pe seria brută, în primul semestru din 2025, şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).

Sursa: INS

În trimestrul II 2025, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 1,2%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2024, Produsul intern brut s-a majorat cu 2,1%.


Potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, creșterea economică a României este redusă, iar investițiile au scăzut cu 30% în primele cinci luni, astfel că trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru o recesiune.

E un risc real și trebuie să ne pregătim chiar și în cazul în care intrăm în recesiune să avem soluții, să avem măsuri care să facă trecerea prin recesiune cât mai ușoară posibil. Trebuia să fim pregătiți deja (pentru recesiune - n.red.), pentru că avem o creștere economică care a decelerat în fiecare an, timp de patru ani. Deci nu era așa de greu de anticipat că ne vom îndrepta la un moment dat către o recesiune, dacă analizăm scăderea creșterii economice din fiecare an (...)”, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.


Banca Națională a României a transmis recent că noile date statistice reconfirmă stagnarea activității economice în trimestrul I 2025, după creșterea cu 0,5 la sută în precedentele trei luni, precum și scăderea dinamicii anuale a acesteia la 0,3 la sută, de la 0,5 la sută în trimestrul IV 2024.

Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, România poate evita recesiunea printr-o creștere a absorbției fondurilor europene.


CITEȘTE ȘI: 
Creștere economică ZERO! în trimestrul I din 2025 față de trimestrul IV din 2024. Date oficiale de la statistică.

De altfel, în primul trimestru al anului, creșterea PIB-ului a fost tot zero: 0,3% pe seria brută, față de trimestrul IV din 2024.

Recesiunea economică este marcată de scăderea semnificativă a activității economice cel puțin pentru o perioadă de două trimestre consecutive.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Avertismentul economiștilor: România poate intra în recesiune în acest an din cauza deficitului bugetar

Când ar putea adera România la zona euro? Mugur Isărescu: „Peste 5 - 7 ani mai discutăm”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter