Actualitate

Informații de ultimă oră despre situația animalelor de la Recea Cristur! Ce măsuri de urgență au fost dispuse de autorități

Prefectura Cluj a emis un comunicat prin care a clarificat, pe larg, situația animalelor sălbatice de la Recea Cristur, din județul Cluj.

Ferma de la Recea Cristur a fost inaugurată în 2014 / Foto: arhivă foto monitorulcj.ro Ferma de la Recea Cristur a fost inaugurată în 2014 / Foto: arhivă foto monitorulcj.ro

 

 


 

Instituția a explicat pe larg care este bilanțul cadevrelor în acest moment, dar și care sunt măsurile care s-au impus în urma celor descoperite la ferma înființată în urmă cu 12 ani.


 

„Informare privind situația exploatației de animale din comuna Recea-Cristur, județul Cluj:


În contextul situației grave constatate la exploatația de animale situată pe raza comunei Recea-Cristur, Instituția Prefectului- Județul Cluj informează opinia publică asupra măsurilor dispuse și a acțiunilor întreprinse de instituțiile competente pentru protejarea sănătății publice, a mediului și a bunăstării animalelor.

La nivelul Instituției Prefectului a fost constituită luni, 16 februarie, o comisie mixtă de control, formată din reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniul sanitar-veterinar, al protecției mediului, gospodăririi apelor și ordinii publice. 


În urma controalelor efectuate în perioada 16-18 februarie 2026, pe terenul exploatației din Recea-Cristur, având o suprafață de 450 hectare, au fost identificate 214 cadavre de animale, respectiv 74 bizoni, 42 bivoli, 98 cerbi și căprioare (cervide), toate în diferite stadii de descompunere. 

Totodată, au fost identificate animale vii aflate într-o stare precară din punct de vedere al sănătății, existând suspiciuni privind neasigurarea condițiilor minime de furajare și asistență sanitar-veterinară.


Controlul sanitar-veterinar a relevat că animalele nu erau furajate corespunzător și că nu au beneficiat de medicație și vaccinări necesare în ultimii ani. Ferma nu mai avea contract cu un medic veterinar începând cu data de 1 februarie 2026. 

Conform raportului național al exploatațiilor de la ANSVSA, societățile care administrează ferma de la Recea Cristur deținea în 2025 un număr de 524 de capete de animale. 

Pentru limitarea riscurilor de natură sanitară și de mediu, prefectul județului Cluj a convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor, care a dispus măsuri urgente privind:

1. neutralizarea cadavrelor de animale conform procedurilor sanitare, prin metoda de ecarisare alternativă (îngropare controlată);

2. prevenirea contaminării surselor de apă din proximitatea exploatației, în colaborare cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj;

3. evaluarea stării de sănătate a animalelor rămase în viață și repartizarea acestora în țarcuri, pe specii, cu sprijinul DSVSA, a Colegiului Medicilor Veterinari și al USAMV Cluj-Napoca.

Totodată, APIA Cluj și ANZ Cluj efectuează controale la ferma de animale pe tematica privind subvențiile încasate de societățile care administrează ferma. 

De asemenea, ITM Cluj organizează controale cu privire la respectarea legislației privind personalul angajat și condițiile de muncă. 

În paralel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, respectiv furt calificat, îngroparea oricărui tip de deșeu, substanță sau obiect, abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor, precum și uciderea cu intenție a animalelor. Urmărirea penală se desfășoară în acest moment in rem.

Astăzi, 20 februarie, o echipă formată din reprezentanți ai instituțiilor publice, împreună cu medici veterinari, cu reprezentanți ai USAMV Cluj, criminaliști și polițiști, au continuat cercetările la fața locului, unul dintre scopuri fiind identificarea cauzelor care au dus la decesul animalelor. 

Instituțiile implicate continuă acțiunile de control și intervenție în regim permanent, iar evoluția situației va fi comunicată transparent, în funcție de concluziile verificărilor aflate în desfășurare.

Instituția Prefectului- Județul Cluj reafirmă angajamentul ferm pentru respectarea legislației în domeniul protecției animalelor, protejarea sănătății publice și a mediului, precum și pentru sancționarea oricăror abateri constatate, conform legislației în vigoare”, a transmis Prefectura Cluj printr-un comunicat.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Dosar penal pentru uciderea cu intenție a animalelor în cazul fermei din Recea Cristur, deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej

Prefectul Maria Forna: „Sunt peste 200 de animale sălbatice moarte la ferma din Recea-Cristur”. Ferma a încasat subvenții de 10,5 milioane de lei, inclusiv fonduri europene. Dosare penale deschise.

Ultimele Stiri
abonare newsletter