Administrație

O nouă subunitate ISU-SMURD, la Țaga: Serviciu de prim-ajutor pentru zona de nord-est a Clujului

Clujul va avea o nouă subunitate ISU-SMURD, care va completa serviciile de urgență oferite de cele 13 puncte de prim-ajutor din județul Cluj.

Clujul va avea o nouă subunitate ISU-SMURD: servicii medicale de urgență pentru zona de nord-est a județului|Foto: Consiliul Județean Cluj Clujul va avea o nouă subunitate ISU-SMURD: servicii medicale de urgență pentru zona de nord-est a județului|Foto: Consiliul Județean Cluj

 

 


Consiliul Județean a emis certificatul de urbanism necesar construirii unei subunităţi ISU - SMURD în comuna Țaga

CITEȘTE ȘI: 
Nouă ambulanțe cu dotări moderne, la Cluj. Emil Boc: „Salvează vieți și ne oferă șansa la o viață mai lungă”

Acesta va deservi cazurile urgente provenite din întreaga zonă. 


O nouă subunitate ISU-SMURD, la Țaga: Serviciu de prim-ajutor pentru zona de nord-est a Clujului

Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de construire a unei subunităţi ISU - SMURD pe teritoriul comunei Ţaga, care va deservi toate cele cinci sate aparţinătoare, dar şi comunele situate în vecinătate.

CITEȘTE ȘI: 
Consiliul Județean Cluj, investiții record în sănătate și spitale moderne pentru clujeni

„Este un proiect important destinat creșterii siguranței bunurilor și a vieții clujenilor din această zonă a județului. După ce l-am avizat în Comisia de Urbanism a instituției, proiectul face, iată, pași concreți în vederea obținerii autorizației de execuției a lucrărilor. Ne dorim ca această investiție să se realizeze într-un timp cât mai scurt, astfel încât timpul de intervenție în zonă al echipajelor să fie semnificativ redus”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.


Viitorul sediu al Subunității ISU-SMURD Țaga va avea o suprafață construită de 474,22 mp, pe două niveluri (P+E) şi va fi edificat pe un teren în suprafață de circa 1.600 de mp. Punctul de intervenție va beneficia de toate echipamentele şi dotările specifice, acesta urmând a fi deservit de pompieri, paramedici, dispeceri şi funcţionari administrativi.

Serviciul SMURD din localitatea Ţaga este gândit să funcţioneze în regim de lucru pe ture, deschis 7 zile din 7, 24 de ore din 24, în vederea acordării primului ajutor pe raza comunei şi a întregii zone nord-estice a judeţului, la nevoie.


În prezent, pe teritoriul judeţului Cluj există 13 puncte de intervenție ISU-SMURD, dotate cu echipaje de prim-ajutor, în localităţile: Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Aghireşu, Băişoara, Gilău, Floreşti, Mociu şi Jucu. De asemenea, o nouă subunitate de acest tip este în construcție în localitatea Chinteni.

În perioada 2015 – 2025, investițiile Consiliului Județean în infrastructura medicală din Cluj au depășit 726 de milioane de lei.


Potrivit datelor oficiale, anul acesta echipajele SMURD de terapie intensivă mobile și de prim-ajutor au asistat peste 17.400 de persoane, în creștere cu aproximativ 4% față de anul trecut.

ISU Cluj a primit recent în dotare 3 noi ambulanțe, iar alte 10 ambulanțe moderne vor veni în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgențp Cluj până în februarie 2026, prin PNRR și cu sprijinul Guvernului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Investiție de peste 8 milioane de lei pentru realizarea unui pavilion administrativ la Spitalul de Boli Psihice din Borșa

Fonduri de peste 18 milioane de lei, alocate de Consiliul Județean pentru spitale și instituții culturale din Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter