Administrație
Alin Tișe: „Până în primăvară, obținem finanțarea de 200 de milioane de euro pentru Spitalul Pediatric Monobloc”
Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc vor fi realizate la termen, iar finanțarea necesară va fi obținută fie prin emisiune de obligațiuni, fie printr-un credit de la Banca Europeană de Investiții. „Am ajuns să convingem politicenii că un spital de copii este o prioritate, ceea ce este dureros”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Până în primăvara lui 2026, Consiliul Județean Cluj este determinat să obțină finanțarea necesară pentru continuarea lucrărilor în regim de urgență la Spitalul Regional de Copii realizat în zona Borhanci.
CITEȘTE ȘI:
Consiliul Județean ia în calcul contractarea unui credit de la BEI sau emiterea de obligațiuni pentru realizarea Spitalului Pediatric Monobloc
Proiectul nu a fost inclus în lista investițiilor din PNRR, însă prioritatea acestuia rămâne de necontestat pentru administrația județeană:
„Nu stăm ca proiectul să întârzie, vom obține banii necesari indiferent de sursa de finanțare”, a explicat, joi, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Alin Tișe: „Până în primăvară, obținem finanțarea de 200 de milioane de euro pentru Spitalul Pediatric Monobloc”
Mai bine de 40% din cazurile tratate de Spitalul de Copii Cluj sunt din alte județe învecinate sau din alte zone din țară, însă Guvernul nu a prioritizat realizarea noului obiectiv medical destinat tratării pacienților minori, care să beneficieze de servicii complexe în sistem integrat, în cadrul unei singure unități medicale.
CITEȘTE ȘI:
Guvernul a ocolit Clujul: județul rămâne fără două obiective medicale din PNRR. România pierde proiecte de 7 miliarde de euro, bani europeni.
„Așteptăm luna decembrie: dacă Guvernul nu va aloca bani până la finalul anului pentru Spitalul Pediatric Monobloc Cluj, atunci pregătim un parteneriat cu Banca Europeană de Investiții (BEI), dar nu numai. Deci, fie prin emisiuni de obligațiuni la Bursa de Valori, fie printr-un credit, proiectul va continua.
Dacă vor veni bani pe parcurs, vom acoperi creditul”; a transmis, joi, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
În urmă cu doi ani de zile, CJ Cluj a mai recurs la emiterea de obligațiuni, care au fost ulterior tranzacționate la Bursa de Valori București, iar finanțarea obținută a fost destinată obiectivelor de investiții de interes public din județ.
„Nu stăm ca să întârzie lucrările. Vom apela la o variantă de finanțare – emisiune de obligațiuni sau credit BEI, deci alte finanțări decât PNRR sau programele din Sănătate. Am ajuns să convingem politicenii că Spitalul Regional de Copii Cluj este o prioritate, ceea ce este dureros”, a adăugat Alin Tișe.
Doi ani pentru realizarea Spitalului Regional de Copii Cluj
Lucrările în teren la Spitalul Pediatric Monobloc au debutat în martie 2025, în urma emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
În acest an, CJ Cluj a alocat 20 de milioane de euro pentru realizarea efectivă a proiectului în teren.
CITEȘTE ȘI:
Clujul își vinde proprietățile pentru a construi Spitalul Pediatric Monobloc. Hotel Univers T și ce a mai rămas din Clujana, pe lista lui Alin Tișe!
Potrivit lui Alin Tișe, termenul de realizare este de maximum doi ani de zile, context în care investiția trebuie să continue:
„Vrem ca în primăvară, când se poate lucra efectiv, să avem creditul luat sau altă variantă de finanțare asigurată, astfel ca în termen de doi ani să îl avem gata”, a explicat președintele Consiliului Județean Cluj.
Cei 200 de milioane de euro sunt prevăzuți pentru realizarea construcției, iar costul total este estimat la 400 de milioane de euro. În plus, aparatura medicală modernă, aflată în dotarea Spitalului de Copii prin susținerea administrației județene, va fi transferată în noul Spital Pediatric Monobloc din Borhanci, iar alte dotări necesare vor fi asigurate prin fonduri suplimentare.
Recent, președintele Consiliului Județean Cluj declara că administrația județeană ia în calcul scoată la vânzare clădiri și terenuri aflate în proprietatea județului pentru a construi Spitalul Pediatric Monobloc.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
