Actualitate

Un sfert dintre români folosesc zilnic platformele bazate pe inteligența artificială: în timp ce tinerii recurg frecvent la AI, votanții PSD și cei cu educație primară nu utilizează niciodată noile tehnologii

Clivajul dintre tineri și vârstnici, dintre persoanele cu educație superioară și cei cu educație primară, ori dintre urban și rural devine evident în contextul folosirii inteligenței artificiale: peste 40% dintre români spun că nu utilizează niciodată platforme și aplicații bazate pe AI.

Românii și inteligența artificială: unii o folosesc zilnic, alții niciodată| Foto: DepositPhotos.com Românii și inteligența artificială: unii o folosesc zilnic, alții niciodată| Foto: DepositPhotos.com

 

 


Un sfert dintre români spun că folosesc zilnic platforme, tehnologii sau aplicații bazate pe inteligență artificială (AI), potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 2-6 martie 2026.

CITEȘTE ȘI: 
Cercetătorii avertizează asupra riscurilor conversațiilor cu AI: Chatboții le spun oamenilor ce vor să audă

În același timp, peste 40% dintre români spun că nu utilizează niciodată AI. 


România este structurată în două lumi digitale distincte: o minoritate urbană, educată și activă care integrează instrumentele AI în viața cotidiană și o majoritate ce rămâne complet în afara acestui ecosistem”, spune directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 

Un sfert dintre români folosesc zilnic platformele bazate pe inteligența artificială: în timp ce tinerii recurg frecvent la AI, votanții PSD și cei cu educație primară nu utilizează niciodată noile tehnologii

41.6% dintre participanții la sondaj declară că nu utilizează niciodată platforme, tehnologii sau aplicații bazate pe inteligență artificială. 24.8% spun că le folosesc zilnic, 17% de câteva ori pe săptămână, iar 15.7% de câteva ori pe lună. 0.9% nu știu sau nu răspund.


CITEȘTE ȘI: 
Combaterea dezinformării în era digitală: cum te poți proteja împotriva manipulării informațiilor

Sursa: INSCOP Research

Spun că nu utilizează niciodată platforme, tehnologii sau aplicații bazate pe inteligență artificială mai ales: votanții PSD, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație primară, locuitorii din mediul rural. 

Utilizează zilnic inteligența artificială în special: votanții USR, persoanele între 18 și 44 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din Capitală și din urbanul mare.


Votanții USR, persoanele între 18 și 44 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din Capitală și angajații din sectorul privat utilizează într-o proporție mai mare ca restul populației AI-ul de câteva ori pe săptămână. Mai ales tinerii sub 30 de ani și angajații din sectorul public utilizează de câteva ori pe lună inteligența artificială.

Încrederea în rezultatele și informațiile AI

2.9% dintre cei intervievați declară că au foarte multă încredere în informațiile sau rezultatele oferite de sistemele de inteligență artificială. 21.4% spun că au destul de multă încredere, 44.1% puțină încredere, iar 26.7% nu au deloc încredere. Ponderea non-răspunsurilor este de 4.9%.


Sursa: INSCOP Research

Au încredere în informațiile sau rezultatele oferite de sistemele de inteligență artificială mai ales: votanții PNL și USR, persoanele între 18 și 44 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din Capitală și angajații din sectorul privat. 

Nu au încredere în informațiile sau rezultatele oferite de sistemele de inteligență artificială în special: votanții PNL și AUR, persoanele de peste 45 de ani, cei cu educație medie, locuitorii din mediul rural și angajații din sectorul public.

Sursa: INSCOP Research

Pierderea locului de muncă din cauza AI-ului

19.1% dintre români se declară foarte îngrijorați de perspectiva de a-și pierde locul de muncă din cauza platformelor de inteligență artificială. 14.6% sunt destul de îngrijorați, 14.2% destul de puțin îngrijorați, iar 49.4% foarte puțin sau deloc îngrijorați. 2.7% nu știu sau nu răspund.

Sursa: INSCOP Research

Sunt îngrijorați de perspectiva de a-și pierde locul de muncă din cauza platformelor de inteligență artificială mai ales: votanții AUR, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație primară, locuitorii din mediul rural. 

Votanții PNL și USR, bărbații, persoanele între 18 și 44 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din Capitală și din urbanul mare, utilizatorii AI sunt cel mai puțin îngrijorați de perspectiva de a-și pierde locul de muncă din cauza platformelor de inteligență artificială.

Clivajul de vârstă este central: tinerii nu doar folosesc mai frecvent AI, ci îl normalizează ca instrument cotidian, în timp ce vârstnicii îl percep ca pe o tehnologie distantă, greu de integrat și potențial disruptivă. 

De asemenea, relația cu instrumentele AI este una de utilitate prudentă, nu de încredere, inclusiv în rândul utilizatorilor activi coexistând deschiderea cu scepticismul, ceea ce indică o adopție încă fragilă la nivel cultural. Temerile privind pierderea locului de muncă se concentrează în rândul persoanelor mai în vârstă și vulnerabile socio-economic, sugerând că anxietatea față de AI reflectă mai degrabă insecuritatea existentă decât o evaluare directă a riscurilor tehnologice”, a declarat Remus Ștefureac, director INSCOP Research: 

Datele Barometrului Informat.ro – INSCOP Research au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat, fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

Șefa DIICOT, Alina Albu: „Inteligența artificială ar putea fi folosită de procurori în anchete”. Cât ar costa?

Cercetătorii avertizează asupra riscurilor conversațiilor cu AI: Chatboții le spun oamenilor ce vor să audă

Falsificarea istoriei în epoca AI. Radu Oltean: „O strategie afectivă de manipulare și război informațional”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter