Actualitate

Emil Boc, mesaj de ziua Europei: „Fără umbrela comună europeană, România nu va avea niciodată securitate și siguranță.”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj puternic pro-european în cadrul evenimentului organizat astăzi, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Emil Boc, mesaj de ziua Europei: „Fără umbrela comună europeană, România nu va avea niciodată securitate și siguranță.” / Foto: Emil Boc- Facebook Emil Boc, mesaj de ziua Europei: „Fără umbrela comună europeană, România nu va avea niciodată securitate și siguranță.” / Foto: Emil Boc- Facebook

 

În discursul susținut în fața publicului, edilul a vorbit despre importanța zilei de 9 Mai atât pentru România, cât și pentru proiectul european, subliniind că această dată simbolizează unitatea și cooperarea dintre statele europene.

„Noi, ca națiune română, avem câteva zile care ne spun iarăși de unde venim, cine suntem și unde mergem. 24 ianuarie, când am început să ne formăm Casa Noastră a Românilor, 9 mai, când ne-am câștigat independența, 1 decembrie, când ne-am desăvârșit casa noastră națională”, a declarat Emil Boc.


De asemenea, primarul Clujului a făcut referire la viziunea fondatorilor Uniunii Europene, amintindu-l pe Robert Schuman și ideea unei Europe construite pentru a preveni războaiele.

„Mai bine să ne războim în jurul unei mese decât pe un câmp de bătălie”, a spus Boc, citând mesajul promovat de Robert Schuman după cel de-Al Doilea Război Mondial.


În cadrul discursului, edilul a evidențiat și beneficiile concrete ale apartenenței României la Uniunea Europeană afirmând că dezvoltarea Clujului din ultimii ani a fost posibilă și datorită fondurilor europene.

„Fără umbrela comună europeană, România nu va avea niciodată securitate și siguranță. Fără Europa nu am fi reușit să avem calitatea vieții pe care o avem astăzi la Cluj. Peste 450 de milioane de euro sunt implementate doar aici în Cluj, iar alte miliarde sunt în proiecte”, a afirmat primarul.


Emil Boc și-a încheiat mesajul cu un apel la unitate, solidaritate și investiții în educație, pe care a numit-o „cheia dezvoltării”.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Elevii se întorc la Liceul „Anghel Saligny” după modernizare. Părinții acuzau intenția Primăriei de a ceda școala Liceului „Victor Babeș”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter